Turcia: Manifestanți antichinezi au vandalizat consulatul Thailandei la Istanbul
-
09 Iulie 2015 13:10
Peste 200 de manifestanți antichinezi turci au intrat cu forța și au vandalizat miercuri seara consulatul Thailandei din Istanbul.
Vandalizarea consulatului a fost un semn de protest față de informațiile referitoare la expulzarea în China a unui grup de musulmani uiguri, a anunțat presa locală, citată joi de AFP.
La apelul unei asociații care militează pentru drepturile acestei comunități turcofone din China, manifestanții au intrat în clădirea situată în cartierul Zincirlikuyu, pe malul european al metropolei, forțând și apoi distrugând intrarea și ferestrele cu pietre, a transmis agenția de presă Dogan.
Scandând 'Allah Akbar', protestatarii furioși au aruncat pe fereastră documente ale misiunii diplomatice. Poliția a intervenit și a arestat nouă manifestanți, menționează agenția Dogan.
De la începutul lunii musulmane a Ramadanului, mai multe orașe turce au fost teatrul unor manifestații ce denunță politica Republicii Populare Chineze față de uiguri.
Guvernul islamo-conservator de la Ankara l-a convocat săptămâna trecută pe ambasadorul Chinei pentru a denunța ceea ce autoritățile turce au calificat drept restricții impuse de Beijing uigurilor în timpul Ramadanului. China a negat aceste acuzații.
În noiembrie 2014, peste 300 de uiguri chinezi care dețineau pașapoarte false au fost arestați în Thailanda. Potrivit autorităților turce contactate de AFP, 173 de persoane din acest grup au fost acceptate în Turcia, dar celelalte s-ar afla încă în Thailanda.