Trump se gândește să recunoască Crimeea drept parte a Rusiei, dezvăluie presa din SUA înainte de conversația lui cu Putin
-
18 Martie 16:14

Administrația președintelui american Donald Trump se gândește să recunoască peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal de la Ucraina, în 2014, drept parte a Federației Ruse, într-un posibil acord de pace viitor menit să pună capăt războiului din Ucraina, dezvaluie publicatia Semafor, fondată de un fost redactor-șef BuzzFeed, un fost jurnalist The New York Times și de fostul CEO al Bloomberg Media Group, preluată marți de Reuters.
Citând două persoane avizate în legătură cu această problemă, site-ul de știri Semafor susține că oficiali americani discută de asemenea despre posibilitatea ca Washingtonul să îndemne Organizația Națiunilor Unite să face același lucru, scrie Digi24.
Reuters nu a putut verifica din surse independente aceste informații. Potrivit Semafor, Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu pe subiect.
Semafor adaugă că Donald Trump nu a luat încă în mod oficial nicio decizie în acest sens și că posibila recunoaștere a peninsulei ucrainene Crimeea drept teritoriu rusesc s-ar afla printre o serie de alte opțiuni luate în calcul.
Donald Trump urmează să aibă astăzi o convorbire la telefon cu Vladimir Putin, pentru a încerca să-l convingă pe președintele rus să accepte un armistițiu în războiul declanșat de țara sa împotriva Ucrainei și pentru a putea avansa spre o încetare completă a conflictului care durează deja de peste trei ani.
Peninsula Crimeea este recunoscută internațional ca parte a Ucrainei de majoritatea țărilor, iar Kievul a declarat în repetate rânduri că vrea înapoi peninsula de la Marea Neagră, chiar dacă a recunoscut că readucerea ei în componența Ucrainei prin forță este deocamdată nerealistă.
La rândul său, Kremlinul a declarat de nenumărate ori că peninsula Crimeea, unde staționează Flota Rusă de la Marea Neagră și a cărei populație este majoritar rusofonă, este deja oficial parte a Rusiei, chestiune care, subliniază Moscova, a fost închisă „pentru totdeauna”.