Trofeul Cronograf, ediția 2019, pleacă în Iran

  • 29 Mai 2019 10:43
Trofeul Cronograf, ediția 2019, pleacă în Iran

Trofeul celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar (FIFD) Cronograf a pleacă în Iran.

Documentarul câștigător este „Femeile cu cercei din praf de pușcă”, în regia lui Reza Farahmand, și a fost realizat în 2018. Documentarul a fost proiectat aseară în cadrul Galei de închidere a FIFD Cronograf. Premiul mare a fost de 2500 euro, oferit de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. Filmul a primit și premiul Simpatia publicului, transmite IPN.

Filmul câștigător relevă cum de-a lungul frontierei sfâșiate de război dintre Siria și Irak, o tânăra jurnalistă filmează regimul terorist al statului islamic. Cu toate acestea, când întâlnește un grup de civili care au trăit sub ocupație, propria ei perspectivă asupra grupului ISIS este pusă la încercare. Nefiindu-i frică să-și ia camera în miezul liniei de frontieră, jurnalista dezvăluie suferința dureroasă a celor implicați în conflict, creând un spațiu propice unor puncte de vedere nemărturisite.

La secțiunea producții locale, mențiunea specială a fost decernată filmului „Dorina și Securitatea”, în regia Eugeniei Crețu, un documentar care ne face să credem că nu-i totul pierdut. Premiul trei a fost acordat producției „Dnestrovska”, în regia lui Andrei Moraru, pentru un film ce arată cât de frumos e Nistrul și cât de barbari suntem noi cu el. Premiul doi a fost oferit filmului „Rătăciți printre cuvinte”, realizat de Vera Belocrîs. Un film care povestește o istorie personală, dar care developează problemele unei societăți rătăcite printre lozinci populiste. Premiul întâi și Trofeul a fost acordat documentarului „Toltrele Prutului și carierele de piatră”, în regia lui Victor Gălușcă, un film pentru a atrage atenția asupra exploatării iraționale a resurselor naturale.

La secțiunea cadRO, mențiunea specială a fost acordat documentarului „Gheorghe Bucur și fericirea comunistă”, în regia lui Paul Palencsar, România. Premiul trei a fost oferit documentarului „Când luntrile s-au prefăcut în sârmă ghimpată”, în regia Gabrielei Bairdi, tot România. Premiul doi a fost decernat documentarului „Bune și blânde”, în regia lui Florin Andreescu, la fel România. Premiul întâi și Trofeul a fost oferit documentarului „Licu – o istorie românească”, în regia Anei Dumitrescu, România.

Premiul secțiunii Cu ochii pe Moldova a fost oferit filmului „Miracolul moldovenesc”, în regia lui Stian Indervoll, Norvegia. Documentarul urmărește dinamica a două personaje, aparent, incongruente, care fac perfect echipă în lupta epuizantă cu autoritățile locale, obtuze, incompetente și corupte. Mențiunea specială la secțiunea dată a fost acordată documentarului „TrabiGo – vacanța în care nu merge nimeni: Moldova”, în regia lui Falk Müller, Germania. Un film despre doi băieți din Germania care își propun să exploreze Moldova ca pe o vacanță de paradis, cu mașina lor de 40 de ani.

Premiul special al juriului a fost oferit documentarului „Soldatul meu necunoscut”, în regia Annei Kryvenko, Cehia, Slovacia, Letonia. Un film care spune că în război, soldații nu au nume, însă în film soldatului îi lipsește nu doar numele. Din cauza rușinii sentimentului de vinovăție, el a fost șters și din istoria familiei. Juriul a considerat că acest film istoric despre invadarea Cehoslovaciei în 1968, privită din perspectiva invadatorului, vorbește și despre trauma istorică transmisă descendenților unui soldat rus.

Premiul pentru imagine a fost oferit documentarului „Timebox”, în regia Norei Agapi, România. Premiul pentru regie a fost decernat tot documentarului „Timebox”. Juriul a considerat că în calitate de regizor, Nora Agapi a reușit să povestească relația cu tatăl ei prin combinarea mai multor stiluri de filmare în unul singur. Tatăl ei este un om modest, care nu se poate opri din a colecționa amintiri. Prin acest film, regizorul păstrează vie această moștenire.

Premiul secțiunii Un like pentru documentar a fost oferit documentarului „Anticariatul”, în regia lui Mihai Nichiforeac, Moldova, pentru un subiect complex, cu un mesaj ce trebuie luat în considerare de către generațiile contemporane ale Moldovei. Mențiunea la categoria scurtmetraje din secțiunea principală a fost acordat documentarului „Happy today”, în regia lui Giulio Tonincelli, Franța, Italia, pentru abordarea inteligentă și cu naturalețe a momentelor dure ale vieții, fără a cădea în patetism.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj documentar de la secțiunea principală a fost acordat filmului „Roosenberg”, în regia lui Ingel Vaikla, Belgia, pentru curajul de a experimenta cu limbajul vizual și de a crea o meditație despre sufletul spațiului și trecerea timpului.

Luni, 27 mai, în ultima zi de prezentare a filmelor în cadrul FIFD, a avut loc premiera documentarului „Goodbye, Olegovici!”, în regia lui Eugeniu Popovici. Un film despre realitățile din Republica Moldova, despre drama unui minor care ajunge la închisoare. Apoi, după doi ani de închisoare, unde era „șef” încearcă să se reintegreze în societate, însă apar conflictele. Filmul a fost prezentat în afara concursului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău