Trei decese și alte 82 de cazuri noi de Covid-19 au fost confirmate astăzi în R. Moldova
-
07 Iulie 2021 18:01

Alte 82 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, șase sunt de import: 3-Turcia, 1-Rusia, 1-Bulgaria, 1-România. Numărul total de teste efectuate – 5.575, dintre care 1.668 – teste Rapid – Antigen, anunță MSMPS.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 257.187. Din numărul total de cazuri, niciunul nu este din rândul lucrătorilor medicali.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 224 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 56 în stare extrem de gravă (6 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 564 de persoane, iar 17.119 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Până în prezent în R. Moldova 250.128 de persoane au fost tratate de COVID-19.
Ministerul Sănătății anunță despre înregistrarea a altor trei decese.