Trecerea limbii ruse pe cutiile medicamentelor din R.Moldova se amână (Sănătate info)

  • 06 Noiembrie 2019 11:59
Trecerea limbii ruse pe cutiile medicamentelor din R.Moldova se amână (Sănătate info)

Guvernul emite aviz negativ la proiectul de lege al unor deputați care vor ca limba rusă să fie trecută obligatoriu pe cutiile cu medicamente, precum și în prospecte. Așa cum s-au exprimat experții anterior, o astfel de modificare la lege ar presupune cheltuieli esențiale în plus, dar ar putea atrage după sine și retragerea producătorilor de medicamente de pe piața din Republica Moldova.

Proiectul, înregistrat la Parlament pe 19 septembrie, este semnat 17 deputați socialiști. Aceștia susțin că vorbitorii de limba rusă sunt discriminați prin faptul că nu li se asigură informația despre utilizarea medicamentelor în limba pe care aceștia o vorbesc. Aceștia propun modificarea articolului 4 din Legea cu privire la medicamente, astfel încât nu doar prospectele să fie traduse în limba română, dar și informațiile de pe cutie. 

Acum legea prevede că informația de pe cutia medicamentului să fie prezentată în limba română și în una din limbile de circulație internațională. De asemenea, legea mai prevede că instrucțiunile de utilizare a medicamentelor vor fi prezentate în limba română sau în limba română și rusă. Deputații cred însă că nu este suficient și că toate cutiile preparatelor, fie produse, fie importate, să fie în limba română și rusă, nu într-o limbă de circulație internațională. De altfel, aleșii poporului nu au explicat care ar fi cheltuielile pentru operarea acestor modificări, scrie sănătateinfo.md  

„Menționăm că obligativitatea prezentării prospectului în limba rusă impune producerea unei serii industriale speciale pentru Republica Moldova, cu prospect în limba de stat și limba rusă, sau reambalarea medicamentelor importate pentru includerea prospectelor în limba rusă, ceea ce necesită un timp mai îndelungat și cheltuieli suplimentare. (...) Remarcăm că ambalarea medicamentelor este o parte componentă a producerii medicamentelor, respectiv reambalarea unei părți din seria industrială se efectuează conform normelor legislative stabilite pentru operația de ambalare. Drept urmare, importatorii autohtoni vor fi impuși să preia responsabilitatea pentru etapa de ambalare, ceea ce presupune conformarea cu bunele practici de fabricație (spații, utilaje, resurse umane calificate, certificare de bună practică de fabricație (GMP) pentru etapa respectivă), care în consecință va genera creșterea costurilor, ce vor fi suportate în final de consumatorii de medicamente”, se menționează în avizul Guvernului.

Totodată, autoritățile consideră că riscăm să avem medicamente mai scumpe, în condițiile în care o mare parte a moldovenilor și așa nu și le permit.

„Suplimentar, este important a menționa că normele corporative ale producătorului prevăd producerea unei cantități minime de unități (fiole, blistere, tuburi etc.) prin care se atinge pragul de rentabilitate la produs. Producătorul este dispus să fabrice produsul exclusiv pentru o piață (cum ar fi piața Republicii Moldova) și după cerințele de etichetare ale acestei piețe, doar dacă piața respectivă poate asimila cantitatea minimă de unități produse (de exemplu, mărimea seriei este de 35 000 de ambalaje, în timp ce în Republica Moldova se plasează 500 de ambalaje)”, argumentează autorul avizului.  

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău