Tranzitul de gaze prin Ucraina în Europa, inclusiv în R.Moldova, va fi sistat de la 1 ianuarie 2025
-
07 Mai 11:45
Tranzitul de gaze din Rusia prin Ucraina în Europa, inclusiv în Republica Moldova, va fi sistat de la 1 ianuarie 2025, susține Banca Națională a Ucrainei, în ultimul raport privind inflația.
Potrivit documentului citat de sursă, dacă în 2021 tranzitul de gaze rusești prin Ucraina spre statele din Europa a constituit circa 41,6 miliarde metri cubi, apoi în 2022 după agresiunea Rusiei, tranzitul s-a redus la 20,6 miliarde metri cubi, iar în 2023 - la 15 miliarde metri cubi.
Ce volum de gaze ajunge în Republica Moldova
Pentru acest an este prognozat un volum de 15 miliarde metri cubi, iar pentru 2025 și 2026 - deja zero volume de metan tranzitate din Rusia.
De notat că volumul mediu zilnic de tranzit din Rusia în Europa este de circa 42 milioane metri cubi, din care 5,7 milioane metri cubi spre Republica Moldova.
Volumul ce este transportat spre Republica Moldova, este consumat doar de regiunea transnistreană, în special de Centrala Termoelectrică Moldovenească de la Cuciurgan (Moldgres), controlată de gigantul rus Inter RAO EES.
Astfel că o sistare a tranzitului prin Ucraina va lovi în special regiunea transnistreană, dar va afecta și Republica Moldova.
Ucraina se confruntă cu un deficit major de energie electrică
De asemenea prognoza Băncii Centrale arată că Ucraina se va confrunta cu un deficit în creștere de energie electrică, ca urmare a atacurilor rusești cu bombe și rachete a infrastructurii electroenergetice și distrugerii unor centrale electrice.
"Ținând cont de ultimele acte de terorism ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice, Banca Națională a Ucrainei prezice un deficit energetic mediu de aproximativ 5% în perioada 2024-2025, dar riscurile de noi distrugeri și deficite corespunzător mai mari au dus la pierderi semnificative a capacităților de generare a centralelor termice și hidroelectrice, precum și a rețelelor energetice din anumite regiuni", se arată în document.
Potrivit Băncii Centrale deficitul de energie electrică va avea în 2024 o contribuție negativă de circa 0,6 puncte procentuale la PIB, iar în 2025 - de 0,5 puncte procentuale, se arată în raport. Conform estimărilor în 2024, importul de energie electrică în Ucraina se va ridica la 0,8 miliarde de dolari, iar în 2025 - 0,6 miliarde de dolari.
Deficitul va provoca atât restricții de consum pentru consumatorii casnici, cât și pentru industrie. Or, datorită consumului neuniform pe parcursul zilei, deficitul poate ajunge la 25–30% în orele de vârf și poate fi mai mare în regiunile cu deficit de energie. Deficitul va persista și în 2025 (în medie 7% în primul trimestru și 3% până la sfârșitul anului), mai estimează Banca Națională a Ucrainei.