Traian Băsescu își face griji pentru Republica Moldova (Ziarul Național)
-
19 Mai 2014 09:23
REVISTA PRESEI DIN 19 MAI
Traian Băsescu își face griji pentru Republica Moldova, titrează Ziarul National: „Federația Rusă a devenit extrem de agresivă și nu ține cont de reguli”, a declarat președintele României la 18 mai la Iași, unde a participat la o dezbatere cu tema: "Prioritățile României în Uniunea Europeană și cum putem sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova". Potrivit președintelui Traian Băsescu, „obligația politică” a României este enormă în ce privește R. Moldova, mai ales in actualul context și nu doar România este cea care o susține. Întreaga UE este alături de ea”, a mai spus Traian Băsescu. Președintele României a subliniat că R. Moldova va beneficia de sprijin real din partea Uniunii Europene și a menționat ca fiind extrem de importante proiectele de interconectare energetică demarate.
Și Adevărul îl citează pe președintele României în contextul tulburărilor politice din regiune. Băsescu a adăugat că Republicii Moldova „poate deveni foarte ușor instabilă din cauza focarelor pe care le are pe teritoriul său“, referindu-se la Transnistria, Găgăuzia, Taraclia și Bălți. În același timp, Traian Băsescu a lăudat guvernul Republicii Moldova pentru modul în care reușește să gestioneze provocările Rusiei. „Guvernul de la Chișinău a reușit să prevină provocări, iar episodul Rogozin a fost un astfel de caz. Sperăm să se mențină stabilitatea, să nu fie împiedicată semnarea celor două acorduri“, a adăugat șeful statului român.
Adevărul de astăzi mai publica un subiect despre disputele politico-medicale pentru pământ și o parcare. Potrivit publicației, autoritățile din Capitală au vândut un teren de 0,5 hectare, la un preț de 1.300 de euro pentru un ar, unei firme afiliate unui consilier liberal, care urmează să construiască o parcare multietajată. Decizia a provocat protestul angajaților și administrației Spitalului Clinic Republican, care pretind că pământul ar aparține instituției.
Evenimentul Zilei atenționează cetățenii să nu completeze formularele din cadrul Recensământului la ușă, afară ori în scara blocului. Răspunsul la întrebări necesită concentrare, scrie publicația.
Studenții sunt împotriva corupției. Copiatul și plagiatul, compatibile cu infracțiunile, titrează EVZ. Centrul Național Anticorupție și Ministerul Educației și-au unit eforturile în lupta cu corupția. În acest sens, vineri a fost lansată Campania „EU – pentru educație prin integritate”. Scopul acestei campanii este de a educa tânăra generație a țării în spiritul intoleranței față de fenomenul copiatului, al plagiatului, protecționismului și corupției.

