Totul despre vot la europarlamentare. Alegătorii pot să voteze la orice secție din România sau străinătate

  • 07 Iunie 11:05
Totul despre vot la europarlamentare. Alegătorii pot să voteze la orice secție din România sau străinătate

Aproape 19 milioane de alegători sunt așteptați duminică, 9 iunie, la urne pentru a-și desemna reprezentanții în Parlamentul European, fiind organizate 18.955 de secții de votare în România și 915 în străinătate – cele mai multe în Italia, Spania și Marea Britanie.

Românii trebuie să aleagă 33 de eurodeputați care să le reprezinte interesele la Bruxelles în următorii cinci ani, fiind intrați în competiția electorală 494 de candidați aflați pe listele partidelor sau înscriși ca independenți, scrie G4media.

  • Pot vota duminică la europarlamentare cetățenii români care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv, și care nu se află sub consiliere judiciară sau tutelă specială printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau care nu sunt condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea dreptului de a alege. Totodată, au drept de vot și cetățenii comunitari (din alt stat membru UE) care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanții României în Parlamentul European.
  • Potrivit MAE, cetățenii români care sunt înscriși în listele electorale ale altor state membre UE pot să își exercite dreptul de vot pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European numai după ce dau o declarație potrivit căreia nu și-au exercitat dreptul de vot la același scrutin pentru membrii în Parlamentul European din statul membru UE în ale cărui liste electorale sunt înscriși.
  • Alegătorii votează la secțiile la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința. Însă, în cazul în care în ziua scrutinului alegătorul nu se află în localitatea de domiciliu, el poate vota la europarlamentare la orice secție din țară, fiind înscris în listele electorale suplimentare.
  • Totodată, cetățenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul străin – domiciliu, reședință, turism -, pot vota la orice secție organizată în afară numai dacă nu se regăsesc în tabelul întocmit de Autoritatea Electorală Permanentă, care cuprinde cetățenii români care își exercită dreptul de vot la alegerile pentru Parlamentul European din alt stat membru al Uniunii Europene. Dacă alegătorul se regăsește în tabel, acesta poate vota doar după ce semnează o declarație potrivit căreia nu și-a exercitat dreptul de vot la același scrutin în alt stat membru al Uniunii Europene.
  • Se poate vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, și anume cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare). Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie și nu se utilizează cărțile de alegător.
  • Votarea începe duminică la ora 7,00 și se încheie la ora 22,00 – pentru secțiile din străinătate fiind vorba despre ora locală.
  • Având în vedere că pe 9 iunie au loc atât alegeri europarlamentare, cât și locale, alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutinuri.
  • La finalul zilei, la ora 22,00, președintele biroului electoral al secției declară votarea încheiată și dispune închiderea localului secției de vot.
  • Alegătorii care la ora 22,00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se găsesc la rând în afara sediului secției pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de a alege până la ora 23,59.â
  • În țară, alegătorii votează în aceleași secții, în același interval de timp, cu aceleași ștampile cu mențiunea „VOTAT 09.06.2024”, pe buletine de vot separate, prezența la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin – europarlamentare și locale.
  • În cazul în care alegătorul care se prezintă la vot la o secție din țară optează pentru participarea la un singur tip de scrutin, președintele biroului electoral al secției de votare sau membrul desemnat de către acesta va bara, în prezența alegătorului, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii din lista electorală permanentă aferentă tipului de scrutin pentru care nu a optat. Însă alegătorii care au optat și și-au exercitat dreptul de vot pentru un singur tur de scrutin și cărora li s-a aplicat pe actul de identitate timbrul autocolant sau, după caz, ștampila cu mențiunea ”VOTAT 09.06.2024” vor mai putea să își exercite dreptul de vot pentru scrutinul la care nu au optat inițial până la ora închiderii votării.
  • Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară, precum și personalul tehnic auxiliar și personalul însărcinat cu menținerea ordinii pot vota la secția unde își îndeplinesc atribuțiile.
  • La intrarea în secția de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator actul de identitate. Acesta va înscrie codul numeric personal în sistem. După scanarea actului de identitate, alegătorul se prezintă în fața membrilor biroului electoral al secției de votare, semnează în lista electorală permanentă sau suplimentară, după caz, și primește buletinele de vot și ștampila cu care intră în cabina de vot

Citește și: Alegeri europarlamentare 2024 | Cum pot vota cetățenii români din Republica Moldova. Lista celor 52 de secții de votare

Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ștampila în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează. Alegătorul care din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau al membrilor biroului electoral al secției de votare. Invocarea neștiinței de carte, a analfabetismului, a necunoașterii legii sau a necunoașterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur, precizează BEC.

După ce a votat, alegătorul îndoaie buletinul astfel încât pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în afară și îl introduce în urnă, având grijă ca acesta să nu se deschidă. Îndoirea greșită a buletinului nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. În cazul în care buletinul se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal al operațiunilor de votare.

Alegătorul restituie președintelui ștampila, iar acesta o aplică pe actul de identitate, menționând și data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărții de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu mențiunea „VOTAT” și data scrutinului.

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție.

Alegătorii netransportabili – care nu se pot deplasa din cauză de boală, invaliditate, internați într-o unitate sanitară, într-un cămin pentru persoane vârstnice sau alte așezăminte sociale, persoanele reținute, arestate preventiv, în arest la domiciliu și aflate în închisoare, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale – vor putea depune o cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale.

În secțiile de votare din țară se utilizează o singură urnă specială, iar în secțiile de votare din străinătate nu se utilizează urna de vot specială.

La alegerile europarlamentare, alegătorul netransportabil care se află în localitatea de domiciliu sau de reședință își poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la secția de votare la care este arondat, după domiciliu sau reședință, după caz, iar votarea se face pe baza unui extras de pe lista electorală suplimentară. În cazul în care alegătorul netransportabil se află în altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință își poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la cea mai apropiată secție de votare de locul unde se află.

Cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse prin mijloace electronice și fizic, prin intermediul oricărei persoane. Acestea trebuie să fie datate și semnate olograf de către alegătorul care solicită urna specială. Vor fi însoțite de copii ale oricărui act din care rezultă situația de fapt care califică alegătorul drept alegător netransportabil. Nu este obligatorie prezentarea unei adeverințe medicale eliberate de medicul de familie al alegătorului.

Cererile pot fi depuse la biroul electoral al secției de votare competent inclusiv în ziua votării, fiind recomandat ca depunerea cererilor în preziua votării să se realizeze în intervalul orar 18,00 – 19,00, iar în ziua votării mai devreme de ora 14,00, pentru ca biroul electoral al secției de votare să aibă timpul necesar pentru a asigura procesarea cererilor, deplasarea echipei care însoțește urna specială, votarea și returnarea la secția de votare a respectivei echipe anterior orei 22,00.

Douăsprezece formațiuni politice și alianțe electorale și patru candidați independenți vor participa la scrutinul europarlamentar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Mon
13
Tue
11
Wed
11
Thu
9
Fri
8
Arhivă Radio Chișinău