Tofilat, despre dosarul „Energocom”: Până la negocierile lui Dodon, noi procuram energie de la compania de stat ucraineană, la prețul de 40 de dolari megawattul după intervenția fostului președinte, cu 53 de dolari

  • 18 Octombrie 2022 13:33
Tofilat, despre dosarul „Energocom”: Până la negocierile lui Dodon, noi procuram energie de la compania de stat ucraineană, la prețul de 40 de dolari megawattul după intervenția fostului președinte, cu 53 de dolari

Dosarul „Energocom” în care este cercetat fostul președinte și lider socialist Igor Dodon se referă la perioada în care acesta era ministru al Economiei, în Guvernul Greceanîi. Igor Dodon a condus un grup de negociatori la Kiev, pentru a discuta despre livrarea energiei electrice, iar în urma contractului semnat în 2008, în R. Moldova a funcționat o presupusă schemă frauduloasă de import al energiei electrice prin intermediul unei companii căpușă, transmite Radio Chișinău.

Delapidările ar fi fost făcute printr-o companie intermediară, iar schema a fost descoperită de jurnaliștii de investigație, în 2008. Ulterior, în 2017, membrii societății civile au depus un denunț la procuratură, cu probele pe care le-a acumulat în acest caz. Experții au constatat că în perioada mai-decembrie 2008, statul a fost prejudiciat cu peste 14 milioane de dolari, procurând energie de la o companie intermediară. Analistul în energie Sergiu Tofilat, de la comunitatea Watch Dog:

„Până la negocierile lui Dodon, noi procuram energie de la compania de stat ucraineană, la prețul de 40 de dolari megawattul. După ce Dodon a negociat, o parte din energie am început s-o procurăm printr-un intermediar, la prețul de 53 de dolari megawattul. Intermediarul acela, Energo-Partner Kft, o companie înregistrată în Ungaria, cumpăra energia din Ucraina cu 40 și ne-o vindea nouă cu 53. Iată, în rezultat, în 2008, am plătit peste 14,5 milioane de dolari mai mult decât dacă am fi cumpărat direct. După aceste negocieri, în mai a apărut acest contract, în luna iulie ANRE a majorat tariful la energia electrică cu 12%. Practic, din buzunarele noastre au fost scoase aproape 15 milioane de dolari”, spune Tofilat.

Sergiu Tofilat a spus că Procuratura ar fi încercat să mușamalizeze acest dosar. În 2021, dosarul a fost repus pe rol, după o decizie a instanței de judecată. Jumătate din banii delapidați au ajuns pe conturile unei companii off-shor, afiliată lui Vladimir Plahotniuc:

„Anul trecut, Serviciul prevenirea spălării banilor a trimis o notă informativă la Președinție. Ei au urmărit circuitul banilor și au văzut că jumătate din această sumă a ajuns la Plahotniuc, la un off-shor de-al lui Plahotniuc. Concluzia e că, cel puțin din 2008, Dodon lucra în interesul lui Plahotniuc. Sperăm că dosarul va avea finalitate, iar domnul Dodon să recunoască cum, în ce mod l-a influențat Plahotniuc, sau, dacă nu, Dodon va trebui să facă pușcărie pentru Plahotcniuc”, punctează expertul.

Igor Dodon respinge acuzațiile de implicare în acest dosar. Fostul șef al statului este acum în arest la domiciliu, fiind cercetat pe mai multe capete de acuzare. Luni, a început procesul de judecată într-un alt dosar cunoscut sub numele generic de „Kuliok”, în care Igor Dodon este acuzat că ar fi primit ilegal de la controversatul politician și om de afaceri Vladimir Plahotniuc până la un milion de dolari, în mai 2019.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău