TIMPUL | SCANDALOS / PSRM-PDM ar fi ȘTIUT că în Parlament este o persoană cu coronavirus dar au ascuns informația (Revista presei )
-
08 Aprilie 2020 10:08
Revista presei din 8 aprilie 2020
SCANDALOS / PSRM-PDM ar fi ȘTIUT că în Parlament este o persoană cu coronavirus dar au ascuns informația, titrează Timpul, care preia declarația deputatei Platformei DA Arina Spătaru, care afirmă că deputați au primit ieri, 7 aprilie, un mesaj din partea secretariatului Parlamentului Republicii Moldova prin care au fost avertizați că în Parlament ar exista mai multe persoane testate pozitiv la COVID-19. Politiciana susține că despre acest lucru s-ar fi știut încă de săptămâna trecută, atunci când deputații din PSRM și PDM nu s-au prezentat la ședința Parlamentului. „Săptămâna trecută, când doamna președintă a Parlamentului ne-a invitat pe noi toți în ședința plenară, se pare că lucrurile nu prea erau bune. De ce? Pentru că astăzi am aflat printr-un mesaj sec a secretarului, domnul Albu (Adrian Albu, secretar general – n.r), că noi avem în Parlament cel puțin o persoană care este testată pozitiv cu COVID-19. Întrebare, domnule Leucă, din acest considerent nu ați venit la ședința plenară? Pentru că ați știu că avem persoane bolnave în Parlament? Doamna Ruxanda Glavan a recunoscut că nu a vrut să-și expună colegii, viața ei, familia ei. Ce fac eu, domnule Leucă, care am trei copii? Cum mă simt eu? Ne-ați avut de proști”, s-a adresat Arina Spătaru deputatului PDM Ion Leucă, alt participant al emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.
Liderul PSRM din Cahul a decedat, fiind răpus de COVID-19, scrie Cotidianul. Consilierul municipal și raional Cahul, Președintele OT Cahul a PSRM, Vasile Mihailov, s-a stins din viață aseară, la un spital din Chișinău. El avea 71 de ani și a fost diagnosticat la sfârșitul lunii martie. Informația a fost confirmată pentru Ziuadeazi.md de către colegii lui Mihailov din consiliul municipal și raional.
Chicu și Dumbrăveanu se încurcă în cifre, titrează Cotidianul, care se referă la numărul de testări anunțat de autorități. Sâmbătă, 4 aprilie, prim-ministrul Ion Chicu anunța că au fost prelevate 681 de probe. Marți, 7 aprilie, atât premierul, cât și ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, au declarat că au fost prelevate cele mai multe probe de la începutul acestei epidemii, iar numărul acestora este de 510.
„Cum se va propaga criza în Republica Moldova, explică Gazeta de Chișinău. Cu o economie extrem de deschisă spre exterior, Republica Moldova va resimți din plin impactul crizei economice globale, pronosticată tot mai ferm nu doar de către experții independenți, ci și de oficiali. Publicația îl citează pe fostul premier Ion Sturza care atenționează că „Urmează trei luni de fază acută. După care – minimum șase luni de „lâncezeală”, apatie și disperare. Abia după, dacă nu se va repeta pandemia în toamnă, vom începe încet-încet să ne revenim. Cât va dura până la „normal”? În cazul Moldovei – trei ani. Economiile dezvoltate vor începe o recuperare ceva mai devreme – 1-1,5 ani. Economiile emergente (e cazul României) – peste doi ani”, spune el menționând că țările europene vor „sta închise” ermetic încă cel puțin șase luni. Cei de la guvernare vor trebui să gestioneze concomitent toate crizele și să aibă grijă de cel puțin 200 de mii de șomeri. Ex-premierul are un apel și către populație să-și drămuiască resursele. Sting incendiul cu băsmăluța, comentează Gazeta de Chișinău, referindu-se la Pachetul anticriză al Guvernului. Expresia îi aparține deputatului Platformei Demnitate și Adevăr, Igor Munteanu, care a criticat măsurile aprobate de executiv, fără a consulta Parlamentul, calificându-le mult prea insuficiente pentru criza de proporții ce urmează. Opoziția cere realocarea printr-o rectificare a Bugetului, a fondurilor preconizate pentru construcții capitale și reparații de drumuri, adică pentru proiectele electorale ale lui Igor Dodon, către susținerea businessului. Deocamdată, acest apel este ignorat”, scrie publicația.
„Moldova e unicul caz în care eforturile celor de la guvernare sunt de a enerva pe toată lumea” – scrie expertul în comunicare Ion Grosu, într-un comentariu preluat de portalul Diez.md. El amintește în acest context că cuplul Dodon-Chicu:
#1. a umilit diaspora aducând tot felul de jigniri și filtre ilegale la intrarea în țară;
#2. a umilit medicii prin acuzații absurde că ei se infectează acasă și a mușamalizat faptul evident că medicii suferă și mor din cauza lipsei de protecție elementară;
#3. a enervat businessul cu ditamai reducerea la impozitele viitoare în timp ce oamenii de partid au primit cadouri grase ca duty-free la intrare, scutiri la extrageri și vânzarea de lemn;
#4. a luat în zeflemea pacienții care în unele spitale fac treburile în căldărușă și cărora elementar nu li se comunică ce medicamente li se administrează, acuzându-i că sunt alintați și că fac clipuri «glamuroase» pe internet;
#5. a demonstrat autorităților publice locale totala indiferență față de morții suspecți de COVID-19, care nu sunt testați post-mortem și sunt lăsați în grija primarilor să fie îngropați;
#6. a pus bugetarii într-o situație penibilă, scoțându-i azi la lucru, apoi răzgândindu-se și trimițându-i acasă; (Ce fel de decizie e asta? Despre ce încredere în deciziile comisiei putem vorbi dacă ea se răzgândește la trei postări pe Facebook?)
#7. a anunțat ieri moratoriu pe acțiuni politice,
#8. și-a bătut joc de încrederea oamenilor anunțând conturi pe care se pot dona bani de către cetățeni, în paralel continuând achiziții publice de covoare, mașini de lux și havuzuri;
#9. și-a bătut joc de parlament anunțând prezentarea în plen a asumării de răspundere la care coaliția de guvernare nici nu a venit.
Autorul atenționează asuprea riscului că începe a mocni furia în oamenii blocați în case și neputincioși care rămân fără bani și încep să piardă rude. Diaspora, medicii, pacienții, primarii, oamenii de afaceri, oamenii din localitățile în carantină, familiile celor care au murit subit (nu de COVID-19) nu merită acum jigniri și minciuni. În aceste momente Dodon chiar crede că «gestionează bine criza», așa cum declară public. Și cauza acestei siguranțe e în deprinderea de a se înconjura de oameni care-s de acord. Când te înconjori de oameni care-s de acord, ajungi total inadecvat, ca Kim sau Ceaușescu.
Nicolae Negru amintește într-un editorial din Ziarul Național că în primăvara anului 1990, odată cu alegerea lui Nicolae Costin în funcția de președinte al Consiliului Municipal, Chișinăul s-a debarasat de denumirile și monumentele sovietice. „Piața Marii Adunări Naționale nu s-ar fi putut numi astfel cu Lenin în centrul ei. Iar bulevardele și mulțimea de străzi care purtau nume de comandanți militari sovietici, de la sergenți la mareșali, creau impresia unui oraș siberian, nu a unei capitale de stat independent, cu istorie proprie, care nu a început odată cu ocupația rusă. Se împlinesc 30 de ani de la acea primăvară istorică și e o ocazie să ne amintim de Nicolae Costin și consilierii săi. Acum putem să le apreciem la justa valoare faptele”, scrie Nicolae Negru.