"În trecut, predicțiile privind viitoarele tipuri de conflicte militare au pus frecvent prea mult accent pe noi tehnologii și doctrine. În secolul al XIX-lea, victoria rapidă obținută de armata Prusiei împotriva Franței, în 1870, a convins comandamentele militare europene că mobilizarea rapidă pe calea ferată, artileria rapidă și concentrarea pe atac vor face războaiele scurte și decisive. Aceste idei au fost testate la începutul Primului Război Mondial. După patru ani de lupte în tranșee pe frontul occidental, s-au dovedit a fi greșite. În anii 1930 se credea că bombardamentele aeriene asupra orașelor se vor dovedi suficient de distrugătoare încât să genereze capitularea aproape imediată. Această ipoteză s-a confirmat doar după inventarea armelor nucleare un deceniu mai târziu. Când Statele Unite au demonstrat, în primul Război din Golf (1990-1991) ce poate face combinația de muniții de mare precizie, noi tipuri de informații și recunoaștere, comunicațiile spațiale și tehnologia invizibilă, multă lume a presupus că în viitor Occidentul va obține mereu victorii rapide și nedureroase. Dar, după atacurile teroriste comise în SUA pe 11 septembrie 2001, războaiele au intrat pe un parcurs diferit", comentează editorialistul Matthew Symonds într-un articol publicat în revista The Economist sub titlul "Noile câmburi de luptă: Viitorul războiului - Războiul încă este un concurs al voințelor, dar tehnologia și competiția la nivel geopolitic schimbă natura conflictelor".

"În ultimele cinci decenii, războaiele între țări au devenit foarte rare, iar cele între marile puteri și aliații acestora aproape inexistente, în principal în contextul puterii districtive reciproce a armelor nucleare, dar și pe fondul constrângerilor legale internaționale și scăderii apetitului pentru violență în societăți relativ prospere. Pe de altă parte, războaiele civile și intrastatale au fost relativ numeroase, mai ales în țări fragile și eșuate, fiind de obicei de lungă durată. Schimbările climatice, creșterea populației și extremismul de tip religios și etnic probabil vor face ca astfel de conflicte să continue. Din ce în ce mai mult, conflictele militare vor avea loc în medii urbane, inclusiv pentru că până în anul 2040 două-treimi din populația lumii va trăi în orașe. Numărul megaorașelor cu populații de peste zece milioane de locuitori s-a dublat, ajungând la 29 în ultimii 20 de ani, iar anual aproape 80 de milioane de oameni se mută din zone rurale în zone urbane. După cum s-a demonstrat recent în Alep și Mosul, războiul urban intens rămâne dureros și neselectiv, astfel că va continua să prezinte probleme dificile pentru forțele occidentale de intervenție care au intenții bune. Tehnologia va modifica atât conflictele urbane, cât și celelalte tipuri de război, dar luptele vor continua să fie în zone mici", explică editorialistul The Economist.

"Chiar dacă războaiele de amploare interstatale între marile puteri rămân improbabile, există forme mai puțin severe de competiție militară. În mod special, atât Rusia, cât și China nu prea mai par dorince să accepte dominația internațională a Statelor Unite, care a fost o realitate în cei 20 de ani de la încheierea Războiului Rece. Ambele națiuni sunt interesate să conteste ordinea internațională impusă de SUA și amândouă au demonstrat recent că sunt dispuse să aplice forța militară pentru a apăra ceea ce consideră a fi interese legitime: Rusia prin anexarea Crimeei și destabilizarea Ucrainei, iar China prin construirea de insule artificiale militarizate și exercitarea de presiuni în disputele cu vecinii din Mările Chinei de Sud și de Est. În ultimul deceniu, atât China, cât și Rusia au investit masiv într-o gamă largă de capabilități militare pentru a contracara capacitatea SUA de a exercita putere în numele aliaților amenințați sau intimidați. În limbajul militar, aceste capabilități sunt numite de tip antiacces/ oprirea accesului în zonă (A2/AD). Scopul acestor țări nu este să intre în război cu SUA, ci să facă intervenția americană mai riscantă și mai costisitoare. Această abordare a permis din ce în ce mai mult Rusiei și Chinei să exploateze «zona gri» dintre război și pace", subliniază editorialistul Matthew Symonds, explicând că situațiile de acest tip conduc la "războiul hibrid", o combinație de "instrumente militare, economice, diplomatice, operațiuni de recunoaștere și acte criminale în scopul atingerii unui obiectiv politic".

Principalul motiv pentru care marile puteri vor încerca să își atingă obiectivele politice prin alte mijloace decât războiul deschis este reprezentat de amenințarea nucleară, dar acest lucru nu înseamnă că "echilibrul temerii" care a caracterizat Războiul Rece va rămâne la fel de stabil ca în trecut. "Rusia și SUA își investesc mult în modenizarea actualului arsenal nuclear, iar China suplimentează capabilitățile atomice, astfel că armele atomice vor continua să fie principalul element militar cel puțin până la sfârșitul secolului. Atât președintele rus, Vladimir Putin, cât și omologul său american, Donald Trump, în moduri diferite, se bucură puțin să profereze amenințări nucleare. Tratatele pentru controlul armamentului atomic se deteriorează", notează editorialistul The Economist, explicând că protocoalele și înțelegerile care au contribuit la evitarea conflictului atomic în timpul Războiului Rece nu au fost înnoite.

"Rusia și China se tem acum că avansul tehnologic ar putea permite Statelor Unite ale Americii să le amenințe capacitățile nucleare fără a recurge la un atac atomic. Washingtonul lucrează de peste un deceniu la un concept numit «Atac Global Convențional Rapid» («Conventional Prompt Global Strike» - CPGS), deși sistemele de armament nu au fost încă instalate. Ideea este de a lansa un atac convențional cu precizie foarte mare, la viteze hipersonice (de cel puțin cinci ori mai rapid decât viteza sunetului), chiar și prin cel mai apărat spațiu aerian. Posibilele misiuni includ contracararea armelor antisatelit, vizarea punctelor de comandă ale rețelelor inamice de tip A2/AD, atacarea instalațiilor nucleare ale unor țări care nu respectă reglementările internaționale, precum Coreea de Nord, omorârea liderilor organizațiilor teroriste. Rusia și China susțin că sistemul «Atac Global Convențional Rapid» poate fi puternic destabilizator dacă este utilizat împreună cu elemente avansate de apărare antirachetă. Între timp, Rusia și China dezvoltă sisteme similare", continuă The Economist, observând că printre amenințările la adresa echilibrului nuclear se numără și atacurile de tip cibernetic sau cu armament antisatelit asupra sistemelor de comandă, mai ales că identitatea autorilor este greu de aflat, împiedicând riposta.

Riscul armelor robotizate

"Măcar lumea știe ce înseamnă viața sub umbra armelor nucleare. Dar există semne de întrebare mult mai mari asupra modului în care avansarea rapidă a inteligenței artificiale și asimilarea datelor vor afecta felul în care se desfășoară conflictele militare și poate chiar cadrul în care oamenii gândesc războiul. Cea mai mare preocupare se referă la faptul că aceste tehnologii pot crea sisteme de arme autonome care pot alege să omoare oameni independent de modul în care au fost programate de cei care le-au creat și mobilizat", atrage atenția editorialistul Matthew Symonds, amintind că a fost lansată la nivel internațional "Campania de oprire a roboților criminali", în scopul interzicerii armelor autonome letale. O petiție în acest sens a fost semnată în anul 2015 de peste 1.000 de experți în domeniul Inteligenței Artificiale, inclusiv de către Stephen Hawking, Elon Musk și Demis Hassabis.

Sursa: MEDIAFAX