Taiwan: Un pilot a murit și altul este dat dispărut după o coliziune între două avioane de luptă
-
22 Martie 2021 15:27
Un pilot taiwanez a murit și un altul este dat dispărut, luni, în urma unei coliziuni între două avioane de luptă în largul sudului insulei Taiwan, al treilea incident de acest fel produs în ultima jumătate de an, în timp ce forțele armate ale insulei revendicate de Beijing se află sub o presiune crescândă pentru a intercepta avioane chineze aproape zilnic, a anunțat agenția guvernamentală de salvare, citată de France Presse și Reuters, preluat de Agerrpes.
Cele două avioane F-5E au dispărut de pe ecranele radar în jurul orei 15:00 (07:00 GMT) la aproximativ 2,6 kilometri în largul comitatului Pingtung, a precizat Centrul Național de Comandă pentru Salvare.
Ele făceau parte dintre cele patru F-5E care decolaseră cu 30 de minute mai înainte în cadrul unei misiuni de antrenament, a precizat aceeași sursă, adăugând că un elicopter și ambarcațiuni ale pazei de coastă iau parte la operațiunile de căutare.
Flota taiwaneză de avioane de luptă este îmbătrânită și în ultimii ani a suferit numeroase accidente mortale.
Avioanele au o sarcină grea în timp ce Taiwanul încearcă să se protejeze de incursiunile Chinei, tot mai numeroase în zona sa de apărare.
China consideră teritoriul insular drept una dintre provinciile sale și amenință să folosească forța în cazul unei proclamări oficiale a independenței sau al unei intervenții externe.
Anul trecut, avioanele militare chineze au făcut un număr record de incursiuni în zona Taiwanului de identificare aeriană a apărării (ADIZ).
Tensiunile de ambele părți ale Strâmtorii Taiwan au crescut constant de la alegerea președintei taiwaneze Tsai Ing-wen în 2016, care provine dintr-un partid în mod tradițional ostil Beijingului.
Aceste incursiuni obligă teritoriul să reacționeze prin decolarea regulată a avioanelor sale și menținerea unor piloți bine antrenați pentru luptă.
În octombrie, un pilot a murit când avionul său F-15 s-a prăbușit în mare, pe coasta de est. O lună mai târziu, întreaga flotă taiwaneză de F-16 a fost supusă unor verificări de securitate după ce unul dintre aparate a dispărut în timpul unui zbor de antrenament.
În afară de F16, flota include avioane de vânătoare taiwaneze Indigenous Defence Fighters (IDF) și Mirage construite de Franța la sfârșitul anilor '90, precum și F5-E datând din anii '70.
Incidentele au provocat îngrijorare atât cu privire la instrucție, cât și la întreținere, pe fondul presiunii cu care se confruntă forțele aeriene pentru a răspunde la zborurile chineze repetate în apropierea insulei.