Sunt argumente pentru începerea discuțiilor cu Moscova cu privire la Unire (Revista presei)

  • 18 August 2016 09:16
Sunt argumente pentru începerea discuțiilor cu Moscova cu privire la Unire (Revista presei)

Revista presei din 18 august 2016

PDM intră în alegerile prezidențiale cu ARTILERIA grea, titrează Ziarul Național.Ziarul observă că Partidul Democrat nu se grăbește să anunțe candidatul pentru alegerile prezidențiale preconizate pentru 30 octombrie curent, dar președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov, dă asigurări că nu e o problemă pentru a desemna cât de curând potențiale personalități care să câștige cursa prezidențială. Președintele de onoare s-a referit și la rolul lui Vlad Plahotniuc, atunci când a fost întrebat dacă acesta reprezintă viitorul Republicii Moldova. „Faptul că R. Moldova din 2009 merge totuși consecvent pe calea europeană este meritul, în mare măsură, al PD și al domnului Plahotniuc. PD se identifică și cu domnul Plahotniuc, și cu domnul Lupu, și Diacov, și Candu, și Filip”, a mai adăugat Dumitru Diacov. Acesta a lăsat să se înțeleagă că Vlad Plahotniuc nu a renunțat la aspirațiile sale de a deveni premier, mai ales că a ratat această șansă la începutul anului curent, atunci când președintele Nicolae Timofti nu i-a acceptat candidatura.

Portalul Deschide.md scrie că după trei zile de bronzat în Turcia, Renato Usatâi s-a întors la muncă. Dar nu, nu la Bălți unde e primar, ci la Moscova. De unde vine cu câte-o geantă cu bani, după cum singur a declarat. Și cu idei noi și importante pentru Moldova. În primul rând, el și-a încheiat mânecile cămășii și i-a atacat pe jurnaliștii care au descoperit legătura dintre el și Platon. După ce i-a făcut pe toți jurnaliștii care nu-s de acord cu el plahotniuciști, Renato a trecut la treburi serioase - anunțarea candidatului pentru alegerile prezidențiale: Dima Ciubașenco-  chiar așa și-a anunțat candidatul Usatâi. Dima are datoria să devină președinte și să dizolve parlamentul, pentru a se ajunge la dorința maximă a moldovenilor: alegerile anicipate.

Timpul,  referindu-se la exercițiile militare din Transnistria, afirmă că acestea  nu sunt  un simplu atentat la suveranitatea și integritatea republicii, ci un pretext pentru societate să se trezească din hipnoză și să accepte realitatea dură - ne aflăm sub ocupație rusească. După ziar, clasa politică din Republica Moldova se minte singură, fără a fi forțată de nimeni, că problema separatismului va fi aplanată, că vom ajunge în UE etc., deși aflarea în hipnoză riscă să bage Republica Moldova din basmul „visului european” în realitatea unui război cu Moscova.

Adevărul publică declarațiile fostului președinte al României Traian Băsescu, despre unirea României cu Republica Moldova: „Sunt foarte multe argumente pentru începerea unor discuții cu Moscova” a declarat acesta la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului. Acesta a afirmat că sunt foarte multe argumente pentru începerea unor discuții cu Moscova în privința Unirii României cu Republica Moldova, chiar dacă există voci care spun că o astfel de discuție nu este potrivită având în vedere tensiunile din regiune.
 Traian Băsescu nu împărtășește temerile unor politiceni care susțin că o discuție pe tema unirii României cu Republicii Moldova nu este bine venită în condițiile unei situații extrem de tensionate în zonă. Mai mult, susține că acest subiect trebuie abordat, nu numai pentru că în Europa există precedente, ci "mai ales acum, în preajma împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire”.

Ziarul de Gradă se referă în ediția de astăzi la un nou decret semnat de Evghenii Șevciuk, potrivit căruia miliția transnistreană are dreptul să solicite de la locuitorii regiunii informație despre deținerea cetățeniei altor state. Conform noului decret, la perfectarea actelor de identitate, autoritățile regiunii separatiste au dreptul să solicite date suplimentare despre persoana respectivă, precum și date despre cetățeniile deținute de acesta. În același timp, tot în decret este menționat că oamenii pot să refuze să refuze să ofere această informație. Potrivit experților, pretextul acestui decret ar putea fi și de a obține cât mai multă informație referitor la cetățeniile pe care le au locuitorii regiunii. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer fragmentat
Umiditate:82 %
Vint:9,26 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău