Summitul Trump-Putin s-a terminat neclar, cu laude reciproce, dar fără rezultat. „Nu există acord până nu ajungem la unul”, a admis Trump. Discuțiile extinse au fost anulate (VIDEO)

  • 16 August 09:00
Summitul Trump-Putin s-a terminat neclar, cu laude reciproce, dar fără rezultat. „Nu există acord până nu ajungem la unul”, a admis Trump. Discuțiile extinse au fost anulate (VIDEO)

Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit vineri în Alaska pentru a discuta despre posibila încheiere a războiului din Ucraina. Au încheiat negocierile de aproape trei ore cu declarații comune fără să anunțe însă un armistițiu sau un pas concret către acest obiectiv.

Mult așteptatul summit Donald Trump-Vladimir Putin, care a avut loc vineri, nu a adus niciun acord privind încheierea sau suspendarea războiului purtat de Rusia în Ucraina, în ciuda faptului că ambii lideri au descris discuțiile din Alaska ca fiind productive, transmite HotNews

În timpul unei scurte apariții în fața presei, după discuțiile de aproape trei ore, cei doi lideri au declarat că au înregistrat progrese în privința unor chestiuni nespecificate. Însă nu au oferit detalii și nu au răspuns la întrebări, Trump, care de obicei este vorbăreț, ignorând întrebările strigate de reporteri.

„Am căzut de acord asupra multor, multor puncte. Aș spune că există câteva puncte importante asupra cărora nu am ajuns încă la un acord, dar am făcut unele progrese”, a declarat Trump.

„Nu există niciun acord până când nu se ajunge la un acord”, a admis el apoi.

Cel puțin deocamdată, nu există indicii că discuțiile au dus la pași semnificativi către un armistițiu sau către o întâlnire ulterioară între Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, obiective pe care Trump le stabilise înainte de summit.

Trump a declarat ulterior într-un interviu Fox News că președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Putin ar trebui să stabilească o întâlnire pentru a încerca să ajungă la un armistițiu.

„Acum, depinde cu adevărat de președintele Zelenski să realizeze acest lucru. Și aș spune că și țările europene trebuie să se implice puțin. Dar depinde de președintele Zelenski. Și dacă vor dori, voi fi prezent la următoarea întâlnire”, a declarat Trump pentru Sean Hannity de la Fox News, după întâlnirea cu Putin din Alaska.

Sfatul lui Trump pentru Zelenski: „Să ajungă la o înțelegere”.

Putin, săgeți către Europa și Ucraina

Putin a declarat în schimb că se așteaptă ca Ucraina și aliații săi europeni să accepte în mod constructiv rezultatele negocierilor dintre SUA și Rusia și să nu încerce să „perturbe progresul care se conturează”.

„Mă aștept ca acordurile de astăzi să devină un punct de referință, nu numai pentru rezolvarea problemei ucrainene, ci și pentru reluarea relațiilor pragmatice, de natură comercială, între Rusia și Statele Unite”, a declarat Putin.

Dar Putin a repetat și poziția neschimbată Moscovei, cea privind „cauzele fundamentale” ale conflictului care trebuie eliminate pentru a se ajunge la o pace pe termen lung, un semn că el rămâne reticent față de un armistițiu.

Războiul continuă

În timp ce cei doi lideri discutau, războiul continua, majoritatea regiunilor din estul Ucrainei fiind în alertă de raid aerian.

Guvernatorii regiunilor Rostov și Briansk din Rusia au anunțat de asemenea că unele dintre teritoriile lor erau atacate de drone ucrainene.

Zelenski a exclus cedarea oficială a vreunui teritoriu către Moscova și solicită, de asemenea, o garanție de securitate susținută de Statele Unite.

Trump a declarat că îi va suna pe Zelenski și pe liderii NATO pentru a-i informa cu privire la discuțiile din Alaska.

„Se pare că Putin a câștigat mai mult timp”

Nu a existat o reacție imediată din partea Kievului după summit. Deputatul din opoziția ucraineană Oleksii Honcearenko a observat însă că Putin a avut de câștigat.

„Se pare că Putin a câștigat mai mult timp. Nu s-a convenit asupra niciunui armistițiu sau a unei dezescaladări”, a spus oficialul.

Ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky, a declarat într-un comunicat că salută eforturile lui Trump, dar se îndoiește de interesul lui Putin pentru un acord.

„Dacă Putin ar fi fost serios în ceea ce privește negocierile de pace, nu ar fi atacat Ucraina toată ziua de astăzi”, a spus el.

Final abrupt

Finalul brusc și fără concluzii al summitului a contrastat puternic cu fastul și solemnitatea cu care a început.

Când Putin a sosit la o bază aeriană din Alaska, a fost așteptat cu un covor roșu. Trump l-a aplaudat, apoi i-a strâns mâna, în timp ce avioane militare americane zburau deasupra lor.

Pentru Putin, summitul a reprezentat deja o mare victorie, indiferent de rezultat.

El poate prezenta întâlnirea ca dovadă că ani de încercări occidentale de a izola Rusia s-au destrămat și că Moscova își recâștigă locul cuvenit la masa diplomației internaționale. 

Trump speră în schimb că un eventual armistițiu în războiul de trei ani și jumătate început de Putin va aduce pacea în regiune și îi va consolida credibilitatea ca pacificator global demn de Premiul Nobel pentru Pace.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
17,18
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:0 m/s
Sun
26
Mon
21
Tue
20
Wed
24
Thu
27
Arhivă Radio Chișinău