Subvențiile în agricultură vor fi acordate accelerat, până la sfârșitul lunii iulie

  • 21 Iunie 2023 12:54
Subvențiile în agricultură vor fi acordate accelerat, până la sfârșitul lunii iulie

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege cu privire la ratificarea acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură”, scrie Radio Chișinău.

Între timp, fermierii continuă să protesteze în centrul Chișinăului. Premierul Dorin Recean a declarat după ședința Guvernului că fondul total de subvenționare în acest an va fi de 1,6 miliarde de lei și va fi debursat mai devreme. Pe parcursul zilei vor avea loc noi discuții dintre agricultori și guvernanți.

Proiectul aprobat de Guvern are menirea de a sprijini domeniul agricol, inclusiv prin reabilitarea sistemelor de irigare, stimularea sectorului zootehnic prin acordarea de granturi investiționale, a menționat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Iurie Scripnic, în cadrul ședinței Cabinetului de Miniștri:

Proiectul constă în reabilitarea sistemelor centralizate de irigare, dispensabilă pentru a spori reziliența sectorului agricol la schimbările climatice. Implementarea acordului de împrumut este preconizat începând cu intrarea acestuia în vigoare și până la 1 septembrie 2029”, a spus Iurie Scripnic.

Referindu-se la protestele fermierilor, premierul Dorin Recean a declarat după ședința Guvernului că deja sunt oferite agricultorilor soluții imediate, prin mărirea fondului de subvenționare la 1,6 miliarde de lei, care va fi debursat mai devreme, până la sfârșitul lunii iulie:

 „ Iată că în Parlament deja a trecut de Guvern și fondul total de subvenționare, în acest an va fi de 1,6 miliarde. El va fi debursat anul acesta mai devreme, până la sfârșitul lunii iulie. Ceea ce solicită astăzi agricultorii înseamnă încă cel puțin 700 milioane de lei. (...) Anterior, a fost modificată legislația cu privire la TVA și în afară de miliardul de subvenție, astăzi mai sunt încă peste 330 milioane de lei pe care agricultorii îi pot utiliza din cont TVA, anterior nu aveau acces la acest cont, a precizat Dorin Recean.

El a mai comunicat că ministrul Agriculturii Vladimir Bolea, aflat la Bruxelles, a prezentat calculele necesare ca, eventual, Uniunea Europeană să vină cu ajutor în această situație.

Pe de altă parte, Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a chemat din nou guvernarea la discuții și a spus că dacă nu vor fi găsite soluții protestele vor continua și joi, 22 iunie:

Nu am primit nicio confirmare din partea conducerii țării. Cred că chiar dacă agenda e încărcată, chiar dacă avem în ospeție pe prim-ministrul României și avem stimă și respect față de poporul român, fermierii nu în fiecare zi lasă lucrul și de la 150 de km, vin la Chișinău. Situația este dramatică, vrem un dialog”, a spus Alexandru Slusari.

Fermierii protestează deja a doua zi în fața Guvernului, unde au adus tehnica agricolă și spun că sunt nemulțumiți de creșterea prețurilor la carburanți și de majorarea de aproape trei ori a dobânzilor la credite.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău