SUA au desemnat Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă
-
08 Aprilie 2019 19:33
Președintele american Donald Trump a desemnat luni Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă, transmite Reuters. Este pentru prima dată când Statele Unite califică forțele armate ale unei țări drept grup terorist, relatează Agerpres.
"IRGC (trupele iraniene de elită - n.red.) sunt principalul mijloc prin care guvernul iranian își dirijează și implementează campania teroristă globală", a arătat Trump într-un comunicat.
Măsura "clarifică perfect riscurile colaborării cu IRGC sau de a-i acorda sprijin. Dacă colaborați cu IRGC, finanțați terorismul", a insistat președintele Statelor Unite.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a insistat pentru schimbarea politicii SUA față de Iran. El a precizat într-o conferință de presă că noul calificativ pentru Gardienii Revoluției va intra în vigoare peste o săptămână.
Noul pas către o poziție americană mai dură față de regimul de la Teheran a fost făcut la aproape un an de la decizia președintelui Trump de a retrage Statele Unite din acordul nuclear încheiat de puterile internaționale cu Iranul în 2015.
SUA au trecut deja pe lista neagră zeci de entități și persoane care au legături cu Gardienii Revoluției, dar nu și corpul militar ca atare. În 2007, Trezoreria Statelor Unite a desemnat Forța Quds, unitatea pentru operațiuni în alte țări a Gardienilor Revoluției, drept susținătoare a terorismului, considerând că este "principala pârghie pentru exercitarea politicii de sprijinire a grupurilor teroriste și insurgente".
Reuters menționează că ideea de a atribui trupelor de elită iraniene eticheta de organizație teroristă a fost criticată fiindcă expune militarii și oficialii din serviciile secrete americane la măsuri similare din partea unor guverne ostile.
Iranul a avertizat deja că vor urma retorsiuni la orice sancțiuni împotriva Gardienilor Revoluției, după ce Washingtonul și-a anunțat intențiile vineri seara. "Vom răspunde oricăror acțiuni împotriva acestei forțe cu o acțiune reciprocă", au arătat 255 din cei 290 de parlamentari iranieni într-o declarație citată de agenția oficială de presă IRNA, preluată de Reuters.
Corpul Gardienilor Revoluției a fost înființat după revoluția islamică iraniană din 1979, pentru a proteja regimul condus de clericii șiiți. Gardienii constituie cea mai puternică forță de securitate din Iran și controlează sectoare extinse din economie, având totodată o influență majoră asupra sistemului politic. Ei conduc și programul nuclear și înarmarea cu rachete. Teheranul a avertizat că dispune de rachete cu rază de acțiune de până la 2000 de kilometri, care pot lovi Israelul sau bazele militare americane din regiune.
Sursa: Agerpres