STOP FALS | O investigatie API arată că cetățenii români din afara țării nu vor fi amendați
-
30 Mai 2017 17:30
Recent, portalul Noi.md a publicat știrea „Moldovenii cu dublă cetățenie ar putea fi amendați”, în care se menționează că în legislația fiscală din România au fost introduse noi prevederi, potrivit cărora cetățenii români care au venituri din afara țării vor fi impozitați.
Ulterior știrea a fost preluată, cu același titlu, de portalul www.1news.md. Știrea distorsionează adevărul, deoarece nu menționează că sunt pasibili impozitării în statul vecin doar persoanele cu rezidență fiscală în România. Poate induce în eroare și titlul generalizator, deoarece există mulți moldoveni cu cetățenia bulgară sau a altor state, însă textul se referă doar la o parte din cei care dețin cetățenie română, scrie api.md.
Știrea începe cu mențiunea că „cetățenii români care câștigă bani în afara țării și cei care stau în România, dar au venituri din alte țări trebuie să achite impozitul pe venit la fiscul de acolo”, în caz contrar vor plăti amenzi substanțiale, care ajung la 500 de lei românești (circa 2500 de lei MD). Știrea face trimitere la „legislația fiscală” din România, fără a cita un act legislativ concret sau un expert: „legislația fiscală din România spune că persoanele fizice care au obținut în 2016 venituri în afara țării sunt obligate să le declare fiscului, pentru impozitare, până la 25 mai 2017”. În conținutul știrii sunt menționate și tipurile de venituri obținute de contribuabilii români care sunt supuse impozitării, dar nu se spune esențialul: care categorie de cetățeni trebuie să plătească impozit pe venit în statul vecin.
Sunt supuse impozitării doar persoanele cu rezidență fiscală în România
Potrivit articolul 59 al Codului Fiscal din România, „persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România datorează impozit pe venitul obținut din orice sursă, atât din România, cât și din afara României”. Codul Fiscal reglementează explicit că pentru persoanele care au reședință dublă, în două țări diferite, se aplică acordul privind evitarea dublei impozitări. Republica Moldova a încheiat o astfel de Convenție cu România în anul 1997. În Codul Fiscal se mai menționează că impozitul pe venit este oprit și persoanelor nerezidente în România, doar dacă acestea au rezidență fiscală în țara vecină. Astfel, dacă persoana locuiește sau lucrează mai mult de jumătate de an în România, atunci rezidența fiscală este în țara vecină. Conform Ordinului nr. 1099/2016 din 12 iulie 2016 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidența în România a persoanelor fizice, emis de Ministerul Finanțelor Publice din România, sunt rezidente fiscale în România persoanele fizice care au:
- domiciliul în România;
- locuință permanentă în România care poate fi în proprietate sau închiriată, dar care rămâne oricând la dispoziția acestuia și a familiei sale;
- centrul intereselor vitale amplasat în România;
- persoana fizică este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.