Stare de urgență: Ce schimbări vor fi introduse pentru regiunea transnistreană (Revista presei)
-
16 Decembrie 09:27
Pentru gestionarea unei potențiale crize umanitare avem nevoie de o deschidere din partea Tiraspolului. Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian răspunde, într-un interviu pentru VERIDICA, cum va gestiona Chișinăul o posibilă criză energetică și umanitară care ar putea apărea în regiunea transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025, ca urmare a sistării livrărilor de gaze de către Rusia în stânga Nistrului.
Pentru a preîntâmpina criza deja s-a făcut cam tot ce se putea, afirmă oficialul. El spune că principala misiune a Chișinăului este gestionarea unei posibile crize umanitare în regiune și pentru aceasta a fost nevoie de introducerea stării de urgență. Teoretic, Chișinăul ar puntea furniza gaze centralei de la Cuciurgan ca să producă curent pentru malul drept. „Desigur, prețul energiei produse va fi mai ridicat, dar un astfel de scenariu nu a fost discutat la modul practic nici cu Tiraspolul, nici cu Centrala Electrică de la Dnestrovsk”, a spus Oleg Serebrian. El crede că Rusia refuză să mai furnizeze gaz gratis regiunii transnistrene, pentru a pune la încercare Chișinăul, mai exact guvernarea pro-europeană, dar și parteneriatele pe care le avem cu Occidentul. Dacă gazul rusesc nu va ajunge în regiune, dependența regiunii față de Chișinău va crește semnificativ. Asta nu înseamnă că se va produce neapărat o reintegrare politică. Pentru asta avem nevoie de soluționarea problemei prezenței militare ruse în regiune și ea nu se va soluționa doar din pricina unei crize social-economice care afectează populația civilă din regiune, spune Oleg Serebrian într-un interviu pentru Veridica.
„Ministerul Energiei a făcut tot ce a fost corect și tot ce a putut face pentru a atenționa companiile, cei care nemijlocit se ocupă de procurarea gazelor, să o facă atunci când este momentul potrivit, ca să avem prețurile cele mai bune”, a declarat Victor Parlicov, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă. Potrivit acestuia, Ministerul Energiei a recomandat companiei Energocom să procure gaze naturale la începutul anului 2024, atunci când acestea erau mai ieftine, dar conducerea acesteia nu a făcut aceste achiziții. El a recunoscut că a avut poziții divergente cu directorul Energocom, Victor Bînzari. Întrebat de ce nu a atenționat public asupra faptului că Energocom nu achiziționează gaze la prețuri avantajoase, Parlicov a declarat: „Întotdeauna a mizat pe ideea că dacă ai o problemă, ca ministru o discuți și o rezolvi, nu faci o conferință de presă”. Victor Parlicov mai spune în interviul pentru ZdG cine a decis ca el să meargă în Federația Rusă să discute cu conducerea Gazprom și ce urmează după 1 ianuarie 2025, când gazele rusești ar putea să nu mai ajungă în regiunea transnistreană, unde se produce energie electrică ieftină, achiziționată pentru necesitățile malului drept al Nistrului. Parlicov vorbește și despre posibilitatea de a se implica în politică, inclusiv despre necesitatea unui nou partid politic pro-european în politica moldovenească.
România vine, și de data aceasta, în ajutorul Republicii Moldova. Fostul premier Ion Sturza susține că „problema furnizării de gaze naturale nu este atât de stresantă. Pe piață există volume suficiente de gaz la prețuri practic identice cu cele din august (iarna și rezervele din Europa sunt de ajutor). Logistica este sigură și testată. Guvernul României a decis să mărească contul de echilibrare la gaze între cele două țări. Vor fi utilizate și rezervele de gaze ale României. Utilizarea mecanismului de echilibrare nu pune o presiune financiară imediată pe consumatorii din Moldova. Deci, soluții sunt și se pun în practică. Transnistria? Poate și ea să vină la „masa bogaților”, dacă are cu ce achita gazul, subliniază Ion Sturza. Sau propune un mecanism viabil comercial de producere a energiei din gazul livrat de malul drept. Mecanism care se discută. Evident, toate aceste mecanisme nu sunt pe gratis! Gazul și electricitatea va trebui să fie achitate. Speranța este că prețurile nu vor fi substanțial mai mari decât tariful actual. Maximum 15-20%. Important e să avem resursele energetice necesare pentru a trece iarna cu bine. Discuțiile de la Bruxelles ne dau speranța că și Europa ne va veni în ajutor, acel ajutor pentru mecanismul de compensare pentru cei vulnerabili.
Stare de urgență: Ce schimbări vor fi introduse pentru regiunea transnistreană, explică Zona de Securitate. Parlamentul de la Chișinău a aprobat stare de urgență pe întreg teritoriul R. Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie 2024, pentru a preveni și a diminua efectele unei posibile crize umanitare în regiunea transnistreană, ce ar putea afecta direct și imediat securitatea statului și a cetățenilor, drept urmare a stopării livrărilor de gaze naturale de către „Gazprom” în zonă. Mai multe modificări ce vor intra în vigoare după instaurarea stării de urgență în Republica Moldova au legătură cu regiunea transnistreană. Printre ele: Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică 114/2012: impunerea obligației pozitive de colectare și efectuare a plăților pentru cetățenii și companiile din stânga Nistrului care nu au înregistrările corespunzătoare pe dreapta Nistrului la autoritățile constituționale; Legea cu privire la administrația publică locală 436/2006 și Legea cu privire la descentralizarea administrativă 435/2006: pentru a acomoda necesitățile persoanelor intern strămutate (adică din stânga Nistrului). Legea cu privire la bugetul de stat, pentru cazurile alocărilor de mijloace și ajutoare din exterior. Ajutorul va veni pentru ca anume R. Moldova să-și ajute cetățenii din stânga Nistrului, scrie Zona de Securitate.