SONDAJ | Cinci partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Maia Sandu conduce detașat în topul încrederii

  • 10 Martie 12:30
SONDAJ | Cinci partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Maia Sandu conduce detașat în topul încrederii

Cinci partide ar obține rezultate care să le permită intrarea în Legislativul de la Chișinău, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare.

Potrivit unui sondaj prezentat astăzi de compania iDATA, Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi creditat cu voturile a 48,2% dintre alegătorii deciși.

PSRM ar acumula 21,1% din voturi, Mișcarea Alternativa Națională ar avea girul a 7,3% din votanți, iar Partidul Nostru ar fi votat de 7,2% dintre cetățeni.

În Parlament ar mai accede și Partidul Democrația Acasă, creditat în sondaj cu 5,1% din opțiunile de vot.

SONDAJ | Cinci partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Maia Sandu conduce detașat în topul încrederii

La chestionare nu au răspuns cetățenii din diaspora și cei aflați în stânga Nistrului.

Citiți și: SONDAJ | Ponderea cetățenilor Republicii Moldova care vor integrarea în UE se apropie de 60%. Crește numărul celor care își doresc unirea cu România

Același sondaj relevă că Maia Sandu conduce detașat în topul politicienilor în care cetățenii au cea mai mare încredere. Astfel, președinta Republicii Moldova este apreciată de 30,2% dintre cetățenii R. Moldova, la distanță mare de Igor Dodon, a cărei popularitate este de 10,3%.

5,7% dintre respondenți au apreciat că Ion Ceban este politicianul în care pot avea încredere, în timp ce 5,5% l-au nominalizat pe Vasile Costiuc, iar 5,3% pe Renato Usatîi.

SONDAJ | Cinci partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Maia Sandu conduce detașat în topul încrederii

Sondajul a fost realizat prin metodele CATI (75%) și CAPI (25%), pe un eșantion de 1035 de persoane din 289 de localități reprezentative.

Marja de eroare este de =/- 2,9%.

Perioada de culegere a datelor a fost 23.02.2026 - 06.03.2026.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
23,85
Cer fragmentat
Umiditate:62 %
Vint:3,06 m/s
Fri
21
Sat
21
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău