Soluționarea conflictului transnistrean | Maia Sandu a avut o întrevedere cu șeful misiunii OSCE în Moldova. „Între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului nu există nici neînțelegere, nici dușmănie”
-
14 Ianuarie 2021 16:10
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu șeful misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, la care s-a discutat despre soluționarea conflictului transnistrean.
”Am accentuat că sprijinim principiul exclusiv pașnic, pe cale politico-diplomatică, al soluționării conflictului și orice speculații la subiectul unor intenții agresive sunt doar niște provocări și dezinformare intenționată. Nu există premise pentru un conflict – între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului nu există nici neînțelegere, nici dușmănie”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Maiei Sandu.
Ea subliniat că formatul 5+2 rămâne platforma de bază pentru procesul de negocieri, care trebuie să includă o serie de subiecte, inclusiv pe dimensiunea umanitară, a drepturilor omului, social-economică și cu privire la libertatea de circulație. Maia Sandu a mai precizat că lupta împotriva corupției și contrabandei este una dintre cele mai importante priorități ale sale.