Șoferii de maxi-taxi din Chișinău solicită majorarea taxei de călătorie

  • 17 Iulie 2013 12:28
Șoferii de maxi-taxi din Chișinău solicită majorarea taxei de călătorie

Proprietarii și șoferii de maxi-taxi din Chișinău solicită majorarea taxei de călătorie de la 3 până la 7 lei.

Autoritățile municipale spun însă că, înainte a vorbi de majorări, este necesar ca șoferii să respecte regulile de transportare a pasagerilor.

Trei administratori de rute de maxi-taxi din cei 19 care există în Capitală au solicitat majorarea taxei de călătorie. Potrivit acestora, pentru a aduce un profit minim, taxa ar trebui să fie mai mare de 6 lei.

Președintele Asociației Transportatorilor Privați, Ion Mămăligă, a declarat postului nostru de radio că, cel mai probabil, transportatorii vor  solicita inițial o majorare  până la 4 lei, iar spre sfârșitul anului o alta – până la 5 lei. Ion Mămăligă a declarat că, în cazul în care Consiliul municipal nu va aproba aceste majorări, transportatorii ar putea declanșa proteste și ataca în instanță autoritățile municipale.

Pe de altă parte, primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a admis că administratorii de rute suportă anumite cheltuieli, însă a precizat că înainte de a majora taxa pentru călătorie, autoritățile municipale vor pune în discuție calitatea transportului de pasageri. Potrivit primarului, de multe ori șoferii încalcă prevederile legale.

În prezent o călătorie cu microbuzul costă trei lei, iar ultima dată taxa a fost majorată în 2006.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău