Societatea civilă face un apel către autorități să solicite președintelui Turciei întoarcerea cetățenilor turci expulzați
-
17 Octombrie 2018 11:04
Mai multe organizații ale societății civile consideră că îndepărtarea forțată a cetățenilor turci, de la începutul lunii septembrie a anului curent, a avut la bază interese politice și s-a făcut cu încălcarea prevederilor legislației naționale și a tratatelor internaționale în domeniul drepturilor omului. La distanța de o lună de la cele întâmplate, răspunsurile autorităților în privința legalității îndepărtării cetățenilor turci continuă să trezească multe semne de întrebare.
Organizațiile societății civile au semnat un apel prin care cer autorităților Republicii Moldova să solicite de la președintele Turciei întoarcerea în Republica Moldova a tuturor cetățenilor turci scoși ilegal din țară și prevenirea a astfel de situații pe viitor. Tot autoritățile ar trebuie să acorde azilul și a alte măsuri de protecție necesare membrilor familiilor persoanelor „îndepărtate”, precum și altor cetățeni străini aflați în situație similară, în special în contextul vizitei președintelui Turciei, Recep Tayyp Erdogan, care are loc în perioada 17-18 octombrie.
De asemenea, organizațiile semnatare cer procurorului general, să declanșeze urmărirea penală pentru a trage la răspundere penală toate persoanele care au comis infracțiuni în legătură cu „înlăturarea” celor șapte cetățeni turci. Iar Parlamentului i se cere organizarea unor audieri publice cu privire la această operațiune.
Apelul a fost semnat de 18 organizații: Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Amnesty International Moldova, Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ), Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), IDIS „Viitorul”, Asociația Comunitatea „WatchDog.MD”, Transparency International Moldova (TI-Moldova), Institutul de Politici Publice (IPP), Promo-Lex, Centrul de Jurnalism Independent (CJI), Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), Asociația Presei Independente (API), CPR Moldova, Centrul de Informație GENDERDOC-M, Centrul de Drept al Avocaților (CDA), Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) , Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE) și Centrul Analitic Independent Expert-Grup.