Socialiștii lui Igor Dodon s-au întâlnit la Moscova cu Dmitri Kozak
-
26 Decembrie 2020 11:05
Fostul președinte Igor Dodon, președinta și vicepreședintele Legislativului Zinaida Greceanîi, respectiv Vlad Bătrâncea, dar și primarul de Chișinău Ion Ceban și bașkanul Găgăuziei Irina Vlah s-au întâlnit ieri la Moscova cu reprezentantul Kremlinului pentru relația cu Rep. Moldova, Dmitri Kozak.
Pe contul său de Facebook, Igor Dodon scrie (în limba rusă) fraze generale, precum că a fost discutat ”un spectru larg de chestiuni privind consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări”. De asemenea, ex-președintele anunță că la Moscova s-au făcut totalurile anului în relațiile moldo-ruse și s-a discutat despre perspectiva cooperării economice dintre cele două țări.
Vizita fruntașilor socialiști în Rusia a început la o zi după ce noul președinte al Rep. Moldova a intrat în exercițiul funcției, iar Igor Dodon a plecat la Moscova chiar în aceeași zi când Maia Sandu a preluat mandatul.
Precizăm că această vizită se desfășoară cu doar câteva zile înainte de congresul PSRM anunțat pentru data de 30 decembrie și la care Igor Dodon ar urma să revină la șefia partidului.