Situația la frontieră în 24 de ore: Trei străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova
-
22 Decembrie 2022 09:20
Potrivit Poliției de Frontieră în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 51 070 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republic Moldova – 26 246 traversări persoane.
Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 29 593, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 21 477.
Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 27 489 traversări, la granița moldo - ucraineană fiind semnalate - 14 349 treceri și alte 9 232 traversări - frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 10 079 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău – 9 226 traversări persoane;
PTF Sculeni – 6 820 traversări persoane;
PTF Otaci - 4 041 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 3 560 traversări persoane;
PTF Cahul - 3 277 traversări persoane.
Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 11 993 treceri, dintre care 5 901 - pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 721 au constituit trecerile minorilor ucraineni.
În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:
- trei treceri ilegale ale frontierei de stat;
- patru persoane au încălcat regimul punctelor de trecere și al zonei de frontieră;
- trei străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- două cazuri de trafic ilegal de bunuri;
- trei documente de călătorie falsificate;
- 12 încălcări ale regulilor de exploatare vehicule și de transportare pasageri;
- două persoane identificate pe consemn național;
La această oră, punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, fiind înregistrate valori minime în trafic.
EXCEPȚIE: din cauza deconectării energiei electrice pe partea ucraineană, PTF Săiți - Lesnoe și PTF Mirnoe - Tabaki și-au sistat temporar activitatea.