Veaceslav Ioniță susține că prima provocare a Republicii Moldova este faptul că populația din orașe, în proporție de 96%, are acces la apă centralizată, iar la sate, doar 55% și încă ar avea încă și probleme în ceea ce privește calitatea. La capitolul canalizare, situația este mult mai dezastruoasă. La orașe, 79% din populație are acces la acest serviciu, iar la sate - doar 2,8%.

A doua provocare, spune expertul, vizează pierderile de apă, care sunt catastrofale, iar pe acest fundal cetățenii rămân fără de apă. Deși ANRE aprobă pierderi de apă la un nivel satisfăcători, în realitate acestea sunt foarte mari. „Sistemul este învechit, dar și capacitatea de monitorizare a acestuia lipsește și ca rezultat avem ceea ce avem”, a spus expertul.

Analistul economic a declarat că în Chișinău, la toate problemele pe care le are sistemul de aprovizionare cu apă și canalizare, se adaugă și mirosul insuportabil, care persistă vară de vară din cauza lipsei investițiilor pentru modernizarea sistemului. „Eu consider că Chișinăul trebuie să fie un campion al schimbărilor. Capacitatea de mobilizare a bugetului municipal, a populației, precum și tariful plătit, permite să fie implementate anumite reforme”, a declarat analistul economic.

Economistul a afirmat că cele mai înalte tarife la apă le au trei orașe: Telenești, Nisporeni și Basarabeasca, unde prețul unui metru cub de apă variază între 35 și 36 de lei, iar cele mai mici tarife, municipiile Chișinău, Bălți și Cahul. La Chișinău este cel mai mic preț din republică, 10,69 de lei, urmează Bălți cu aproape 15 lei și Cahul cu aproape 20 de lei.

Veaceslav Ioniță a remarcat că în municipiul Chișinău, tariful la apă, din 1997 și până în prezent, a crescut neuniform. Până în 2006 practic nu a fost schimbat, iar ulterior, timp de trei ani, acesta a crescut de peste trei ori. Apoi, a urmat o stabilitate, iar în 2017 a avut loc o altă majorare a tarifului, dar nesemnificativă. În prezent, acesta este de 10 lei și 59 de bani și are două componente: pentru apă și pentru canalizare. 80% sunt direcționați pentru apă, iar 20% - pentru canalizare.

Vorbind despre costurile regiei Apă Canal-Chișinău pentru prestarea serviciului de alimentare cu apă, analistul economic a spus că acestea sunt 70% din tarif, iar pentru canalizare – de 30%, iar în facturi sunt indicate doar 19%. „Acest lucru arată că noi subfinanțăm acest sistem. Noi nu plătim pur și simplu pentru canalizare. Fiecare locuitor al municipiului Chișinău, având iluzia că este fericit că apa în Chișinău este de doar 10,59, iar în alte localități cu mult mai scumpă, să știți că din cauza celor 2-3 lei pe care nu îi plătiți, toată vara miroase urât în capitală. 76% din banii pe care îi primește regia de apă sunt utilizați pentru salarizare și mai puțin de 9% pentru investiții în sistemul de apă și canalizare. Practic nu se fac investiții. Suntem bucuroși că acest sistem a fost cândva creat și parazităm pe el fără a ne gândi ce se va întâmpla cu el peste ani”, a remarcat analistul economic.

Economistul a mai precizat că în acest an, pentru că tariful a rămas neschimbat, municipiul Chișinău a fost nevoit să aloce din buget 33 de milioane de lei, pentru întoarcerea unui credit luat anterior pentru modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare. Dacă nu vor fi întreprinde acțiuni în privința ajustării tarifului, anul viitor la fel va trebui să fie alocați iarăși bani din bugetul municipal.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, municipiul Chișinău, Apă Canal Chișinău, pentru modernizarea întregului sistem de aprovizionare cu apă și canalizare, are nevoie de un Fond de dezvoltare, care să atragă resurse financiare. „Fără a avea acest fond de dezvoltare noi suntem sortiți ani la rând să simțim miros urât vara în Chișinău, iar populația din alte localități pur și simplu să nu aibă apă”, a declarat Veaceslav Ioniță.

În opinia expertului, sunt câteva surse din care pot fi atrași bani în acest Fond de dezvoltare a sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare. Este vorba de taxa pentru dezvoltare, unde trebuie inclusă taxa pentru apă, alături de componentele deja existente de apă și canalizare, cea ce ar permite dezvoltarea sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare. A doua sursă ar fi activele, care nu mai sunt necesare în procesul de furnizare a apei și canalizării. Autoritățile municipale ar trebui să facă evaluarea acestor active, să facă o licitație privind vânzarea lor, iar banii să nu intre în bugetul municipal, nici în bugetul apă canal, nici să fie dați la salarii sau alte cheltuieli, dar să intre în Fondul de dezvoltare. A treia sursă, afirmă expertul, ar fi transferurile de la bugetul de stat și bugetul municipal, dar și granturile naționale și internaționale. „Fără un fond de dezvoltare a sistemului de apă și canalizare, este imposibil de modernizat acest sistem” a conchis expertul.