Sinopsis: ”Cetățenia moldovenească și riscul unui paradis fiscal în coasta UE” (Revista presei)
-
03 Aprilie 2019 09:39
Revista presei - 3 martie 2019.
”Unde-i parlamentul?”, se întreabă într-un editorial pentru Timpul, Moni Stănilă. ”A trecut o lună de la alegeri, dar la noi toate sunt „pe vechi”. Nu vedem schimbări, nu simțim nimic. Nici nu ne dăm bine seama dacă vom avea sau nu anticipate. Nu e nici o grabă până la urmă, mai pot trece în același ritm două luni de zile. Iar noi să ne vedem liniștiți de viață și de sărăcie”, comentează autoarea.
”Lui Plahotniuc îi merge bine. Oficial”, titrează Cotidianul. Autorul, Alex Cozer, se referă la cele două evenimente de ieri, cel organizat de Blocul ACUM la Parlament, unde se anunțau discuții despre pachetul de legi de „dezoligarhizare” a statului, și cel de la Președinție – privind posibilitatea formării unei majorități parlamentare. Potrivit lui, ”la Președinție am văzut un Dodon destul de pleoștit, mult mai frustrat și nesigur pe el decât acum o săptămână. Probabil mesajul dur pe care i l-a transmis Kremlinul chiar cu o zi înainte de aceste discuții, la unul dintre posturile publice de televiziune din Rusia, prin intermediul unui jurnalist favorit al lui Putin, l-a cam pus în încurcătură pe cel care ocupă funcția de președinte. Mult mai volubil și fericit decât acum o săptămână a arătat Vladimir Plahotniuc, care chiar și-a permis să facă glume în compania lui Dodon și a socialiștilor, îndemnându-i să fie mai „degajați””. Editorialistul crede că liderul PD își dorește, de fapt, alegeri parlamentare anticipate, organizate odată cu cele locale, scenariu care i-ar conveni și liderului informal al PSRM, președintele Igor Dodon, care ar încerca să împace ”capra cu varza”, aflându-se simultan sub influența Moscovei și cea a lui Vlad Plahotniuc.
Europa Liberă oferă punctul de vedere al lui Vladislav Kulminki, director executiv al Institutului de Inițiative Strategice de la Chișinău, referitor la mesajele tot mai critice venite din partea Moscovei față de Igor Dodon, ultimul exprimat prin gura propagandistului rus Vladimir Kiseliov. ”Este ultimul avertisment, să-i spunem așa. Igor Dodon este într-o situație foarte dificilă. (…) Și în unele aspecte, mi se pare că el acuma seamănă cu fostul președinte ucrainean Victor Ianukovici. El este sub o presiune foarte mare din partea a două poluri de putere: prima e Federația Rusă, unde el a făcut multe promisiuni, voluntare și involuntare, și care acuma așteaptă dividende de la investiția sa. Pe de altă parte, el este sub presiunea PD în frunte cu Vlad Plahotniuc, față de care el are datorii și restanțe mari”, crede analistul.
Adevărul scrie că expertul politic, Corneliu Ciurea, consideră că o coaliție între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat se va constitui, într-o formulă sau alta, chiar dacă există divergențe de ordin ideologic și politic între ele. În opinia sa, una dintre variante ar putea fi și susținerea de către cele două formațiuni a unui Guvern tehnocrat. Corneliu Ciurea spune că fie se va forma o majoritate dintre cele două fracțiuni, fie dintre o fracțiune și o parte din altă fracțiune, mai notează Adevărul, citându-l dintr-o emisiune difuzată la Publika TV.
Despre ”Cetățenia moldovenească și riscul unui paradis fiscal în coasta UE” scriu jurnaliștii de la sinopsis.info.ro. ”Republica Moldova își promovează intens un program de dobândire a cetățeniei prin investiție. Experții avetizează însă asupra opacității unor astfel de afaceri cu „vize de aur” și a faptului că se poate da liber criminalității tranfrontaliere dinspre R. Moldova înspre țări din Uniunea Europeană”, scrie portalul. Autorii se întreabă dacă ”R. Moldova se va transforma în cel mai nou paradis fiscal al Europei, unul mai degrabă netransparent, cu multe conexiuni în lumea rusească și cea din Orient. Asta în condițiile în care, conform programului prezentat mai sus, oricine are 250.000 de euro pentru investiții sau direct 100.000 de euro poate dobândi cetățenia R. Moldova. (…) Zonele-țintă pentru aceste vânzări sunt Orientul Mijlociu și China, dar programul este deschis oricărui cetățean al lumii”.
”Programul de vânzare a cetățeniei moldovenești a luat amploare, imediat după ce Executivul de la Chișinău ”a ars” aproape toate podurile cu Uniunea Europeană, în momentul anulării alegerilor pentru Primăria Chișinăului la începutului lunii iunie 2018, câștigate de unul dintre liderii opoziției, Andrei Năstase”, mai observă jurnaliștii de la Sinopsis.
”Un moldovean a cheltuit, în medie, aproximativ 2.400 de lei pe lună în anul 2018 și a avut venituri de 2.383 de lei lunar. Cei mai mulți bani au fost cheltuiți pe mâncare și întreținerea locuinței, informează Biroul Național de Statistică (BNS)”, scrie portalul Moldova.org. Astfel, ”cea mai importantă sursă de venit a cetățenilor din R. Moldova este salariul lunar pe care aceștia îl câștigă și care reprezintă 43,7% din veniturile totale. Prestațiile sociale sunt a doua sursă de venit după importanță și constituie 24,7% din veniturile medii lunare ale populației. Transferurile bănești din afara țării rămân a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 15,0% din totalul veniturilor”.