Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei anunță crearea unui Vicariat pentru etnicii români
-
28 Iulie 2019 17:40
Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei a decis sâmbătă crearea unui Vicariat ortodox român pentru etnicii români din Ucraina, informează agenția de presă Unian, citând Serviciul de presă al bisericii.
"Dreptul de autoguvernare și de organizare va fi înscris în statutul de administrare a Vicariatului ortodox român din cadrul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, urmând ca acesta să fie elaborat împreună cu reprezentanții organizațiilor religioase care doresc să facă parte din Vicariat, în colaborare frățească cu Biserica Ortodoxă Română, în conformitate cu poziția exprimată anterior de Sfântul Sinod", conform aceluiași serviciu de presă.
Potrivit acestuia, Vicariatul ortodox român va fi subordonat șefului noii Biserici Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Epifanie, cu o structură administrativă specială și dreptul de autoguvernare în componența Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.
"În Vicariatul ortodox român vor putea intra, în mod voluntar, organizații religioase (comunități religioase și mănăstiri) cu un număr predominant de etnici români. Pentru aceste comunități religioase se garantează respectarea alegerii tradițiilor liturgice, lingvistice și calendaristice ortodoxe române", subliniază serviciul de presă al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.
Statutul de administrare a Vicariatului român ortodox va fi adoptat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, urmând să fie aprobat de Mitropolitul Epifanie.
Potrivit site-ului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, la ședința Sfântului Sinod au luat parte toți membrii săi, cu excepția patriarhului onorific Filaret (fără motive întemeiate) și a arhiepiscopului de Rivne și Ostroh, Ilarion (cu motiv întemeiat).
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a semnat, la 5 ianuarie, Tomosul (decret) privind acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, fapt ce a marcat separarea acesteia de Biserica Ortodoxă a Rusiei.
Ulterior, Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a adoptat la 17 ianuarie a.c. o lege care modifică legislația referitoare la subordonarea organizațiilor religioase și procedura de înregistrare a acestora ca entități cu personalitate juridică.
Drept urmare s-a creat o situație tensionată bisericească în Ucraina, în condițiile în care Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată Patriarhiei Moscovei, denunță autocefalia ucraineană și preluarea unora dintre lăcașele sale de cult de către noua biserică.
Aceste tensiuni nu i-au ocolit nici pe etnicii ortodocși români din Ucraina, unde în primăvara au avut loc ample proteste. În aprilie, un preot - care oficia pentru etnicii români la parohia Adormirea Maicii Domnului din localitatea Tovtrî, raionul Zastavna (din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene /Patriarhia Moscovei/) - a fost agresat de către susținătorii noii structuri ecleziastice din Ucraina. Aceștia i-au cerut să "plece înapoi în România', deși respectivul preot este etnic ucrainean, potrivit Serviciului de presa al Eparhiei de Cernăuți și Bucovina, după cum relata la vremea respectivă publica Libertatea cuvântului din Cernăuți.
La 24 februarie, enoriașii din Tovtrî au decis ca parohia locală să treacă sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene Autocefale.
În mai, enoriașii și preoții ortodocși din regiunea Cernăuți au protestat în fața administrației regionale de stat "pentru pace interconfesională în Bucovina și împotriva acțiunilor ilegale ale funcționarilor bucovineni care vizează acapararea sfintelor lăcașuri ale Bisericii Ortodoxe din Ucraina'
Sursa: Agerpres