Singurul monument din Moldova inclus în lista UNESCO se află în paragină

  • 18 Iunie 2014 09:39
Singurul monument din Moldova inclus în lista UNESCO se află în paragină

REVISTA PRESEI DIN 18 IUNIE

Ambasadorul Republicii Moldova în Letonia, Alexei Cracan, a povestit pentru „Adevărul“ despre inițiativa sa de a le vorbi letonilor, în ziua în care țara noastră va semna la Bruxelles Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, ce înseamnă pentru noi acest eveniment.

Adevărul relevă că un litigiu pune în pericol reabilitarea drumurilor. O companie italiană pretinde că decizia autorităților de a desemna o firmă din Azerbaidjan pentru modernizarea a 17,6 kilometri din șoseaua Chișinău-Ungheni-Sculeni este ilegală și cere rezilierea contractului. Litigiul ar putea duce la ratarea a sute de milioane de euro alocați de instituțiile financiare internaționale

Primarul are plan pentru tot secolul, titrează Adevărul. Dorin Chirtoacă și-a stabilit obiectivele pentru dezvoltarea municipiului Chișinău nu doar pentru un an înainte sau pentru următorul mandat, ci pentru întreg secolul XXI. Dorin Chirtoacă și-a prezentat, ieri, bilanțul celor șapte ani de activitate la conducerea Primăriei Chișinău, anunțând că va candida pentru al treilea mandat.

Adevărul mai scrie că Arcul geodezic Struve din apropierea satului Rudi, raionul Soroca, singurul monument din Moldova inclus în lista patrimoniului UNESCO, este uitat în paragină. De la traseul care duce de la Soroca spre Otaci, cu livezi de meri pe de o parte și alta a șoselei, abia de poți înțelege unde se află monumentul. Niciun indicator, decât un panou informativ ce abia de se vede de la drumul central și care dă de înțeles că undeva prin preajmă ar fi faimosul punct geodezic, notează Adevărul.

Timpul scrie că activitățile euroregiunilor stagnează din cauza violențelor din Ucraina. Dacă în 2009 Chișinăul și Kievul solicitau Uniunii Europene mijloacele financiare pentru înființarea Euroregiunii Nistru, care ar fi trebuit să devină un fel de „vitrină a Occidentului” la hotarul Transnistriei, în prezent activitățile respectivei euroregiuni, în plan economic și al colaborărilor transfrontaliere, au stagnat. Aceeași stare de „înghețare” a activităților se simte și în cazul Euroregiunii Dunărea de Jos, motivul fiind de asemenea, conflictul armat din Ucraina.

Explozia produsă la un gazoduct ucrainean pare a fi un act terorist, anunță autoritățile de la Kiev, citate de Ziarul Național. Ministrul ucrainean de interne, Arsen Avakov, a declarat că sunt investigate mai multe posibilități, inclusiv actul terorist. El a mai spus că localnicii au auzit două bubuituri înaintea exploziei. Potrivit oficialului ucrainean explozia produsă la o conductă folosită la transportul gazelor livrate Uniunii Europene de către Rusia, este cel mai probabil un act terorist prin care s-ar putea încerca legitimarea proiectului South Stream, stopat de UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău