SFS lansează campania „Fii onest – cere bonul de casă”

  • 15 August 2019 15:36
SFS lansează campania „Fii onest – cere bonul de casă”

Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă cetățenii să solicite bonul fiscal și să cunoască elementele unui bon fiscal veridic.

În acest sens, se dă startul unei campanii intitulate „Fii onest – cere bonul de casă”, transmite IPN.

Astfel potrivit unul comunicat al SFS, va fi mediatizat și un spot video social în care cetățenii sunt îndemnați să nu fie indiferenți și să solicite bonul de casă. „Concomitent, în spot se atenționează asupra elementelor unui bon fiscal veridic, astfel informând cetățenii cum să distingă un bon fiscal adevărat și o notă de evidență internă”, se arată în comunicat.

Totodată, în cadrul campaniei SFS, care se va derula până la finalul anului 2019,  vor fi organizate ședințe de conformare benevolă cu contribuabilii din segmentul comerțului cu amănuntul, a produselor alimentare, a materialelor de construcții, din segmentul HoReCa etc.

Sursa citată mai precizează că, „pentru efectuarea decontărilor în numerar și/sau prin alt instrument de plată, contribuabilii sunt obligați să utilizeze echipamentul de casă și de control, eliberînd cumpărătorilor bonurile de casă”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău