Sergiu Litivinenco spune cum vor fi sancționați deputații care au utilizat simbolurile interzise ale războiului la evenimentele dedicate zilei de 9 mai având în vedere că aceștia beneficiază de imunitate

  • 16 Mai 2022 17:10
Sergiu Litivinenco spune cum vor fi sancționați deputații care au utilizat simbolurile interzise ale războiului la evenimentele dedicate zilei de 9 mai având în vedere că aceștia beneficiază de imunitate

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu un comentariu referitor la posibilitatea angajării răspunderii contravenționale a deputaților în contextul imunității de care beneficiază aceștia. Reacția vine după ce mai mulți deputați au utilizat simbolurile interzise ale războiului la evenimentele dedicate zilei de 9 mai. 

„Din punct de vedere juridic, cu excepția acțiunilor procesuale enumerate expres de Constituție și pentru care este necesară ridicarea imunității deputatului (și anume în cazurile de (i) reținere, (ii) arestare, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, (iii) percheziție și (iv) trimitere în judecată), celelalte acțiuni în cadrul unui proces contravențional (urmând logica similară cu cea reținută în cazul proceselor penale) se pot realiza și în lipsa procedurii de ridicare a imunității deputatului. Această concluzie rezultă din prevederile art. 70 alin. (3) și 71 din Constituția Republicii Moldova, par. 67-71 și 76 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 2/2015 pentru interpretarea articolului 1 alin. (3) combinat cu articolele 69 și 70 din Constituția Republicii Moldova (imunitatea și încetarea mandatului deputatului), art. 10 din Legea nr. 39/1994 despre statutul deputatului în Parlament și art. 95 din Legea nr. 797/1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului. Deci, conceptul constituțional de imunitate parlamentară se referă doar la inviolabilitatea deputatului, nu și la „iresponsabilitatea” juridică.
Evident că în cazul celor care au încălcat legea și au utilizat simbolurile războiului Rusiei împotriva Ucrainei nu se impune nici una din acțiunile enumerate (reținere, arestare, percheziție, trimitere în judecată), astfel încât, din punctul meu de vedere, pentru tragerea lor la răspundere contravențională, nu este necesară ridicarea imunității.
Pe de altă parte, m-am convins încă o dată că PSRM este partid care nu dă doi bani pe supremația legii și statul de drept. Declarațiile politice vizând inoportunitatea interzicerii simbolurilor războiului Rusiei împotriva Ucrainei s-au făcut în plenul Parlamentului. Dar după ce Parlamentul a votat modificările, legea a fost promulgată de Șeful Statului și, prin publicarea sa în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare, nu mai vorbim de poziție politică față de ceva, ci de o nesocotire vădită a legii, care poate și trebuie sancționată. Statul de drept este un imperativ constituțional și deputații nu au „libertatea” de a contesta valorile constituționale fundamentale prevalându-se de imunitate”, a scris Sergiu Litvinenco, într-un mesaj pe Facebook. 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău