Șeful partidului care a câștigat alegerile în Slovacia susține că țara sa nu își va schimba orientarea politicii externe, însă are „probleme mai importante” decât relațiile cu Ucraina

  • 02 Octombrie 2023 08:53

Fostul premier slovac Robert Fico, pe care președinta Zuzana Caputova a dat de înțeles că-l va mandata luni să formeze guvernul și al cărui partid social-democrat Smer-SD a câștigat alegerile legislative după o campanie electorală în care a promis sistarea ajutorului militar pentru Ucraina, a declarat duminică la o conferință de presă că Slovacia are 'probleme mai importante' decât ajutorul și relațiile cu Ucraina, însă a promis că dacă ajunge din nou premier nu va schimba orientarea politicii externe, deși va adopta o poziție critică în unele chestiuni europene, consemnează agențiile AFP și Reuters, citate de AGERPRES.

Șeful partidului care a câștigat alegerile în Slovacia susține că țara sa nu își va schimba orientarea politicii externe, însă are „probleme mai importante” decât relațiile cu Ucraina

'Noi considerăm că Ucraina este o imensă tragedie pentru noi toți. Dacă Smer va fi însărcinat să formeze guvernul (...), vom face tot ce putem pentru a organiza negocieri de pace cât mai repede posibil', a declarat Fico, adăugând că poziția sa față de Ucraina rămâne neschimbată, adică se va opune continuării ajutorului militar pentru Kiev, nu însă și celui umanitar.

Guvernele de centru-dreapta care au condus Slovacia după ce Rusia a declanșat războiul contra Ucrainei au susținut fără rezerve Kievul cu arme și muniții, furnizând armatei ucrainene întreaga flotă slovacă de avioane de vânătoare MiG-29, singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea Slovacia, 16 obuziere Zuzanna-2, 30 de vehicule de luptă ale infanteriei BVP-1, plus alte arme și cantități substanțiale de muniții.

Totuși, Robert Fico a asigurat că 'orientarea politicii externe a Slovaciei nu se va schimba, dar aceasta nu înseamnă că nu vom fi critici în unele chestiuni europene'. El a făcut astfel referire în special la chestiunea migrației, în condițiile în care teritoriul slovac este tranzitat tot mai mult de migranții ilegali care încearcă să ajungă în vestul Europei, iar Comisia Europeană a inclus cote obligatorii de refugiați în proiectul pactului european privind migrația. Deocamdată, Robert Fico a promis că dacă ajunge premier va restabili controalele la granița cu Ungaria.

Dar până atunci îl așteaptă negocieri dificile pentru formarea unei majorități, după ce președinta de dreapta Zuzana Caputova, cu care el se află în conflict deschis, îl va desemna să formeze guvernul. Fico a descris-o pe Caputova drept o 'marionetă' a SUA și o susținătoare a intereselor lui George Soros, acuzație în urma căreia președinta l-a acționat în judecată pentru defăimare.

Președinția slovacă a anunțat între timp că Zuzana Caputova urmează să ofere luni partidului care a câștigat alegerile mandatul de formare a guvernului. Comunicatul președinției cu acest anunț nu precizează numele acestui partid. 'În spiritul tradiției noastre constituționale, voi încredința mâine formarea guvernului câștigătorului alegerilor', se arată în comunicat.

Partidul lui Robert Fico, Smer-SD, o formațiune social-democrată de orientare conservatoare, a obținut circa 23% din voturi la alegerile de sâmbătă, în timp ce formațiunea din care a provenit președinta Zuzana Caputova, partidul Slovacia Progresistă (PS), a obținut puțin peste 17% din voturi, pe poziția a treia plasându-se formațiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD și condus de fostul premier Peter Pellegrini, care va avea un rol decisiv în formarea majorității.

Pellegrini, care i-a succedat lui Fico în postul de premier, a dat de înțeles că ar înclina către o alianță cu acesta, deși își păstrează opțiunile deschise. Într-o coaliție condusă de Fico ar mai putea intra și formațiunea naționalistă Partidul Național Slovac (SNS), care a obținut aproape 6% din voturi, precum și alte mici partide de orientare conservatoare care au intrat în noul parlament, un legislativ foarte fragmentat. Prin urmare, Robert Fico a declarat că nu se așteaptă ca negocierile pentru formarea viitorului guvern să dureze mai puțin de două săptămâni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,03 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
20
Wed
11
Arhivă Radio Chișinău