Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, și-a exprimat satisfacția pentru victoria clară a Președintelui-ales al R. Moldova, Maia Sandu, într-o convorbire cu un înalt oficial al SUA

  • 22 Noiembrie 2020 12:15
Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, și-a exprimat satisfacția pentru victoria clară a Președintelui-ales al R. Moldova, Maia Sandu, într-o convorbire cu un înalt oficial al SUA

Rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova au fost discutate de Ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, și Consilierul pentru Securitate Națională al Președintelui SUA, ambasadorul Robert O’Brien.

În cadrul unei discuții telefonice, șeful diplomației române și-a exprimat satisfacția pentru victoria clară a Președintelui-ales Maia Sandu, arătând că acest rezultat evidențiază dorința cetățenilor Republicii Moldova pentru un parcurs democratic și european, bazat pe respectul pentru statul de drept și instituții performante, în serviciul tuturor cetățenilor. Într-un comunicat al Ministerului de Externe de la București, se subliniază că Bogdan Aurescu a reiterat susținerea fermă a României pentru efortul de reformă reală, în spirit european, pe care și-l propune noul Președinte al Republicii Moldova și a evidențiat importanța ca parteneri majori, precum UE și SUA, să manifeste susținere față de noua conducere democratică de la Chișinău.

Convorbirea a avut loc la data de 20 noiembrie 2020, în contextul în care, cu prilejul vizitei ministrului român al afacerilor externe în SUA, din 19-20 octombrie 2020, nu a putut avea loc întâlnirea preconizată între cei doi oficiali, consilierul O’Brien nefiind, din motive obiective, în Washington DC, iar cele două părți convenind stabilirea unor consultări telefonice ulterioare.

Cei doi oficiali au trecut în revistă, cu acest prilej, reperele principale ale Parteneriatului Strategic România-SUA pe durata mandatului actualei administrații americane, care se apropie de final, și rezultatele palpabile obținute în diversele dimensiuni ale parteneriatului, precum cooperarea politico-militară, securitatea cibernetică sau cooperarea nucleară civilă, se mai arată în comunicatul MAE român.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău