Șefii Instituțiilor Naționale de Sănătate Publică din Europa s-au întrunit la Chișinău pentru schimb de experiență

  • 08 Aprilie 2019 14:40
Șefii Instituțiilor Naționale de Sănătate Publică din Europa s-au întrunit la Chișinău pentru schimb de experiență

Reprezentanți ai 15 țări s-au întrunit astăzi la Chișinău la reuniunea anuală a directorilor Instituțiilor Naționale de Sănătate Publică din Europa. În cadrul forumului sunt discutate probleme ce țin de prevenirea unor maladii transmisibile și netransmisibile, organizarea sistemului de protecție a sănătății la nivel mondial.

În cadrul Reuniunii au fost abordate probleme ce țin de consecințele maladiilor transmisibile, dar și posibilitatea prevenirii bolilor netransmisibile, afirmă directorul general al Agenției Naționale de Sănătate din Republica Moldova, Nicolae Furtună. Reuniunea este importantă și pentru faptul că oferă posibilitatea unui schimb de experiență în domeniul sănătății publice între Republică Moldova, care se află la etapa de reorganizare a sistemului de sănătate publică, și alte state.

”Noi avem o experiență mai proastă în tot ce se numește activități pentru promovarea sănătății – nutriție, alimentație sănătoasă, alimentație rațională, cultură fizică, sport. Țările avansate au o cultură și ei au implementat sistemul de sănătate în toate domeniile”, a menționat Nicolae Furtună.

Managerul de program pentru serviciile de sănătate publică din cadrul biroului regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, Ana Ciaicovska, consideră că în țările din Europa de Est în trecut accentul era pus pe prevenirea maladiilor transmisibile, dar mai puțin pe prevenirea celor netransmisibile și a combaterii factorilor de risc ce le provoacă. 

”Ceea ce vedem în aceste state– un sistem foarte bun pentru prevenirea bolilor transmisibile, ce include vaccinarea, dar se lucrează mai puțin în aspectul prevenirii bolilor netransmisibile și lucrul cu factorii de risc care duc la aceste  boli – fumatul, alcoolul etc. În această zonă este mai puțin vizibilă această transformare – trecerea de la un sistem punitiv, de pedeapsă, la angajarea oamenilor. Aici e vorba de schimbarea mentalității,  a atitudinii față de sănătate”, susține Ana Ciaicovska.

Dar totodată, vedem, în unele cazuri, cum ar fi spre exemplu cazul Ucrainei, că în perioada tranziției s-a pierdut accentul care era pus înainte pe sistemul de imunizare. Deci, nu trebuie să scăpăm din vedere și acest aspect.

Ceea ce observăm la nivel european – pregătirea pentru situații de urgență. Asta se observă în toate țările și ne bucurăm că avem un progres foarte bun și țările au luat în serios urgențele în domeniul sănătății publice. Această tendință se observă și în fostele țări sovietice, cum este R. Moldova, Ucraina, Tadjikistan etc., a mai spus Ana Ciaicovska.

În opinia președintelui centrului pentru Analize și Politici în Sănătate (PAS), Ghenadie Țurcanu, reuniunea respectivă ar urma să sensibilizeze societatea și factorii politici asupra faptului că investirea în măsurile de sănătate publică necesită mai puține mijloace și este mai eficientă decât investirea în asistența medicală.

Conform datelor PAS, în Republica Moldova și în alte state din Europa de Est cetățenii au în medie o durată de viață ca oameni sănătoși cu 10 ani mai mică decât în țările europene.

Reuniunea anuală a directorilor Instituțiilor Naționale de Sănătate Publică din Europa de la Chișinău va dura două zile.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
13,24
Nori împrăștiați
Umiditate:67 %
Vint:1,54 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău