Ședința de la Apel, unde trebuia să fie examinat recursul avocaților lui Plahotniuc, din nou amânată (TV8)
-
11 Iunie 2020 19:32
Ședința de judecată de la Curtea de Apel, la care urma să fie examinat astăzi recursul avocaților lui Vlad Plahotniuc, privind arestul fostului lider al democraților în dosarul în care e acuzat de escrocherie, spălare de bani, organizarea și conducerea unui grupul criminal, a fost amânată din nou.
Potrivit TV8, membrii completului de judecători ar fi luat această decizie pentru că la ora la care a început într-un final ședința, li se încheiase programul de muncă.
Ședința de judecată a început la ora 15:30 cu o cerere de recuzare a completului de magistrați, înaintată de avocatul lui Plahotniuc. Potrivit lui Lucian Rogac, dosarul clientului său ar fi fost distribuit în doar câteva minute unui complet nou de judecători, după ce tot azi, Ion Bulhac, cel care urma să examineze azi recursul apărării privind măsura de arest, a fost diagnosticat cu coronavirus și dus la spital.
Cererea de recuzare a fost respinsă, însă, iar avocatul Rogac a venit cu două solicitări noi.
Înainte să fie examinate ultimele solicitări ale lui Rogac, la sediul Curții de Apel a venit poliția care a fost chemat de avocat ca să „constate că judecătorii nu sunt izolați deși au intrat în contact cu o persoană cu Covid”. Oamenii legii au luat explicații, însă nu au fost lăsați să intre în sala de judecată.
sursa: tv8