Sectorul IT din R. Moldova depășește un miliard de dolari în 2025. Eugen Osmochescu: „Rezultatul a fost obținut de companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park”

  • 09 Februarie 17:30
Sectorul IT din R. Moldova depășește un miliard de dolari în 2025. Eugen Osmochescu: „Rezultatul a fost obținut de companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park”

Sectorul IT din Republica Moldova a atins în 2025 o cifră de afaceri de aproximativ un miliard de dolari, iar Guvernul își propune ca domeniul să ajungă să contribuie cu până la 10% la PIB, potrivit datelor prezentate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, transmite Radio Chișinău.

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu a declarat că rezultatul a fost obținut de companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park, un parc IT virtual, unic în Europa prin regimul său fiscal și administrativ. Potrivit ministrului, Moldova IT Park, este susținut în continuare de Guvern și contribuie semnificativ la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică.

„Rezultatul a fost obținut de companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park. Moldova Innovation Technology Park atinge o cifră de afaceri de peste un miliard de dolari în anul 2025 de către rezidenții parcului, parc care este unic în Europa, parc care creează locuri de muncă în Europa de sud-est, parc care are companii din 44 de țări, parc care dă un ritm de dezvoltare și creștere în Rep. Moldova, parc care continuă cu o predictibilitate în afacere pe o perioadă îndelungată, până în 2037, parc care va fi dezvoltat în continuare și după aderarea la Uniunea Europeană și care urmează a fi echilibrat în dependență de necesitățile sectorului. (...) demonstrează că noi, cei din Rep. Moldova, împreună cu toți participanții din sectorul public, dar și privat, în special, putem crește și creștem în continuare”, spune Eugen Osmochescu.

Secretara de stat la Minister, Michelle Iliev a explicat că, în urmă cu zece ani, sectorul IT din Republica Moldova număra aproximativ 2.000 de angajați și nu era unul atractiv, iar introducerea impozitului unic de 7% a fost privită cu scepticism. Ea a spus că pragul istoric de un miliard de dolari atins în 2025, nu este un punct final, ci unul de pornire pentru dezvoltarea sectorului.

Astfel, sectorul IT urmează să intre într-o nouă etapă de dezvoltare, care vizează trecerea de la prestarea de servicii IT către crearea de produse proprii, bazate pe inovație.

În acest sens, Guvernul anunță mai multe mecanisme de sprijin, inclusiv dezvoltarea unui parc IT fizic, Moldova HiTech Park, investiții în inteligență artificială cu sprijinul Comisiei Europene și lansarea unui fond de inovație destinat companiilor mici și mijlocii.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
25,52
Cer fragmentat
Umiditate:75 %
Vint:2,24 m/s
Wed
26
Thu
26
Fri
23
Sat
22
Sun
20
Arhivă Radio Chișinău