Amintim că de ziua sa pictorița a fostdecorată  cu ordinul Meritul cultural al României.

Ascultați o relatare realizată de Alina Rusu, la vernisarea expoziției de la Muzeul Național de Arte a Moldovei, dar și o discuție înregistrată acasă la Valentina Rusu Ciobanu și Lică Sainciuc.

Este o realizare în sine să ajungi cu mult calm și simplitate, așa cum o face pictorița Valentina Rusu- Ciobanu, la această vârstă. Dar pentru aceasta trebuie să ai, probabil, sentimentul împlinirii a celor mai frumoase proiecte și idei pe care ți le-ai propus în viață, așa cum se întâmplă și în cazul talentatei artiste, unul din geniile picturii basarabene și nu numai.

Artista a reușit să găsească o cale a sa personală, de a reda frumusețea, lumina, chiar dacă a fost mult timp într-un con de umbră în timpul fostului sistem sovietic. Lucrările sale nu au fost executate în cheia realismului socialist, impus pe timpuri, dar totuși, sau poate tocmai datorită acestui fapt, ele au rămas să dăinuiască, fiind la unison cu adevăratele valori și căutări, consideră șeful secției Artă Națională, de la Muzeul Național de Arte,Nicolae Olaru:

“În cadrul expoziției omagiare a Valentinei Rusu-Ciobanu sunt prezente 54 de tablouri, realizate în perioada 1949-1990. O bună parte sunt din colecția muzeului, 9 sunt din colecția familiei și o pânză – dintr-o colecția privată. fiin un pictor deja consacrat, în anii 50-60 pictorița realizează niște lucrări foarte fine în clar-obscur. Apoi, în perioada anilor 60 încep căutările și este influiențată de fotorealism, un curent apărut în America, unde naivul și realismul puțin exagerat se împletesc. Și aceste chestii se observă în mai multe tablouri pe care le vedem aici, în această expoziție – în lucrările Clipa de odihnă, cu fetița și acest tânăr milițian la pian, în Vizita medicului, sau Focurile de Artificii – pânza aceasta extrem de interesantă, unde recunoaștem mai multe fețe cunoscute. Pentru toate aceste căutări  ea a fost ulterior criticată, pentru formalism, pentru faptul că nu a răta viața reală a oamenilor muncii, în stilul realismului socialist... anii 60”, afirmă Nicolae Olaru.

O expoziție de familie a fost organizată și în spațiul casei în care-și duce traiul Valentina Rusu Ciobanu, în prezent alături de fiul său - artistul plastic Lică Sainciuc, și unde a trăit și a activat decenii la rând alături  de alt mare artist -Glebus Sainciuc. 

Această casă din partea veche a orașului unde au crescut și s-au format  trei generații de artiști, merită să devină muzeu, consideră directorul Muzeului Național, Tudor Zbârnea:

„Valentina Rusu – Ciobanu, alături de Mihai Grecu, Eleonora Romanescu,de Glebus Sainciuc, reprezintă cea mai înaltă față a picturi basarabene sec. XX. Trebuie remarcat faptul că în afară de expoziția de aici și cele două de  la București, o expoziție cu lucrări excepționale se regăsesc   într-un spațiu recent recuperat de familie în casa de pe strada Ureche. Acesta cred că poate fi un prim semn ca autoritățile noastre să se gândească la un viitor muzeu al familiei Rusu-Ciobanu – Sainciuc. Ași vrea să spun că acest fapt, că avem concomitent 5 expoziții – 4 de pictură și acea a albumului de familie, legate de centenarul de la nașterea artistei, este un semn de prețuire, dar și de prezentare a unei artiste de mare valoare de la noi”, a menționat T. Zbârnea.

Am avut ocazia să vizitez, cu câțiva ani în urmă, acest spațiu aproape sacru, de pe strada Grigore Ureche din Chișinău. Însăși denumirea străzii te aduce cu gândul la o lume veche, așezată și trainică. Artistul plastic, Lică Sainciuc, păstrează cu pietate, pe lângă fotografii și documente, toate obiectele,  care au o încărcătură istorică, rămase de la părinți și bunei. Orice colțișor din casă și din curte este plin de amintiri. Lică Sainciuc își amintește cu mult drag și faptul că părinții și buneii au fost gazde ospitaliere și chiar au oferit adăpost, pe timpuri grele, multor oameni de cultură, abia sosiți la Chișinău, care nu aveau unde trage:

“A fost norocul nostru, al acestei case, că s-a păstrat continuitatea. Mai sunt case vechi la Chișinău, dar care din păcate nu păstrează continuitatea.A rămas exteriorul, dar nu mai este același interior, aceeași stăpâni, aceeași atmosferă... Dar la noi asa e – acesta-i norocul, e întâmplarea! Glebus s-a născut în casa asta , aici a trăit 93 de ani și aici a murit. A fost botezat la biserica din arpopiere, aici a umblat la școala primară, mai departe la liceu. Asta e ceva foarte rar întâlnit la Chișinău. Într-o țară normală, un oraș normal – e plin de asemenea cazuri. Dar în Chișinăul aflat în bătaia furtunilor istoriei aceasta e o excepție. Uită-te la fețele lor la privirile lor (arată poze din albumul familiei). Sunt la fel, nu sunt mai buni sau mai deștepți, mai însuflețiți, mai inspirați cei de mai demult, față de cei mai din timpurile mai apropiate!”, spune Lică Sainciuc, artist plastic, fiul pictoriței.

Valentina Rusu Ciobanu, așezată în fotoliul său din pridvorul casei, își amintește momente din copilăria fiului său, petrecută sub acest acoperiș și din propria tinerețe, când greutățile vieții nu erau o piedică pentru micile bucurii și marea creație:

“Așa mititel pe aici se juca, că e mare și numai pe unde-s pietre poți să calci, da pe unde nu-s pietre nu potți să calci. (râde) Și apoi umbla și-și făcea corăbii. Punea niște obiecte și conducea corăbiile. Da bunicul avea grădină – creștea roșii, avea caise frumoase și albine. Și când bunicul de ducea la stupi, își punea cămală curată, o pălărie cu plasă. Își punea halatul de-asupra , peste tot și se ducea la albine. Și ăsta, mititelu, mergea cu el – numai în chiloți! Stătea acolo și se băga și el să vadă. N-a fost nici un caz ca să-l înțepe albinele. Dar bunicul mai făcea fum, probabil din ceva special, ca ele să mai amețească... Noi am făcut o greșeală. Îi spuneam că o să meargă la școală și la școală e așa bine! Primul an a mers cum a mers, a avut o învățătoare blândă. Dar al doilea an s-a schimbat învățătoarea. Era una cu o școală comsomolistă, îi speria cu grozăveniile războiului, cu numele acestor comsomoliști care au fost nimiciți. Și nu mai vroia el să meargă la școală. Mama, eu am să stau acasă și am să te ajut la toate, spune. Dar i-am spus că nu se poate așa, trebuie să mergi la școală, să înveți bine, ca să poți deveni pictor când vei crește mare. Dar el: mama, dar eu și așa-s pictor! (râde). Desena bine, când era mic. Desena pentru clasă niște poze cum o să fie timpul afară...

Când eu eram tânără și el mititel, am câștigat niște bani cu pictura și cumnatul-meu, el făcea sport și se pricepea și la bicicletă, și-l rog să-mi cumpere o bicicletă bună. Și mi-a potrivit așa o biciletă bună, exact după mărimea mea. Părinți mei stătea paralel cu casa noastră, dar cu câteva cartiere mai departe, după prospectul lui Grig Vieru. El îl puneam (pe Lică) pe bicicletă – pe atunci nici transport nu era și totuși cu copil mic să mergi așa o distanță! Și eu îl puneam pe bicicletă – aveam o pernuță, legată pe portbagaj constant. Îl așezam acolo și încetișor, cu bicicleta până la părinții mei. L-am purtat cu bicicleta, până a ajuns cu picioarele la pământ!

Cu bicileta mea s-a învățat să mearg și apoi i-am luat alta. Apoi s-am mai ivit o biciletă pentru soțul meu, și cumnatul și sora mea aveau bucilete. Și împreună cu ei, cu un compozitor, Zagorschi, care trăia în apropiere, Eleonora Romanescu, făceam așa o echipă de cicliști, plecam pe la marginea orașului! Pe urmă mă temeam oleacă, mașinile de-acum mergeau ca nebunele, dar atunci nu era așa...”, își amintește Valentina Rusu-Ciobanu.

A fost artista Valentina Rusu Ciobanu, o înregistrare realizată cu câțiva ani în urmă.

Lucrările pictoriței au fost prezentate în cadrul multor expoziții peste hotare în Franța, Germania, Polonia, Canada, Bulgaria și alte țări.

Un documentar cu titlul „Valentina Rusu Ciobanu, 100 de ani de la naștere”, realizat recent în cadrul unui proiect, poate fi vizionat pe FB, la profilul nou creat cu acest prilej, Valentina Rusu Ciobanu.