Secretarul General al ONU îi atrage atenția Moscovei că își încalcă propriile angajamente

  • 30 Octombrie 2014 11:55
Secretarul General al ONU îi atrage atenția Moscovei că își încalcă propriile angajamente

Recunoașterea alegerilor de către Rusia va duce atât la reexaminarea sancțiunilor UE, cât și la atragerea de noi măsuri la adresa Moscovei, a avertizat șeful misiunii Uniunii Europene la Moscova, ambasadorul Vygaudas Usackas.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, consideră că 'alegerile' convocate de separatiștii proruși în estul Ucrainei care ar urma să aibă loc la 2 noiembrie constituie 'o gravă încălcare' a acordurilor de la Minsk semnate în septembrie de părțile implicate în conflict.

Republicile autoproclamate Donețk și Lugansk din estul separatist al Ucrainei au boicotat scrutinul legislativ desfășurat duminica trecută în Ucraina și care a fost câștigat de forțele proeuropene, anunțând că vor organiza propriile alegeri la 2 noiembrie.

Rusia a anunțat deja că va recunoaște rezultatele acestor alegeri, un anunț ce a generat critici din partea Kievului și a Occidentului, care au atras atenția că sprijinul acordat de Moscova pentru scrutinul pe care l-au convocat separatiștii 'subminează procesul' de pace menit să pună capăt conflictului din estul Ucrainei.

Recunoașterea alegerilor de către Rusia va duce atât la reexaminarea sancțiunilor UE, cât și la atragerea de noi măsuri la adresa Moscovei, a avertizat șeful misiunii Uniunii Europene la Moscova, ambasadorul Vygaudas Usackas.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Nori împrăștiați
Umiditate:59 %
Vint:3,09 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău