Secretarul de stat american le cere statelor din Golf să rămână unite
-
05 Iunie 2017 10:55
Secretarul de stat american Rex Tillerson a făcut apel luni la țările din Golf să încerce să-și reglementeze divergențele și rămână unite, după ce Bahreinul, Arabia Saudită, Egiptul și Emiratele Arabe Unite au anunțat că și-au întrerupt relațiile diplomatice cu Qatarul, acuzându-l că susține terorismul, scrie Agerpres.
"Desigur, încurajăm părțile să se așeze și să discute despre aceste divergențe", a declarat presei șeful diplomației americane, aflat în vizită la Sydney, Australia. "Dacă avem un rol de jucat pentru a le ajuta să-și înfrunte aceste divergențe, considerăm că este important pentru Consiliul de cooperare al Golfului să rămână unit", a spus Tillerson. El a adăugat că nu se așteaptă ca această decizie să aibă "vreun impact semnificativ asupra luptei împotriva terorismului în regiune sau pe plan global".
Egiptul a acuzat Qatarul că acordă sprijin organizațiilor "teroriste", printre care Frații Musulmani. Ministrul egiptean de externe a anunțat închiderea spațiului aerian și a porturilor pentru toate mijloacele de transport ale Qatarului. În același timp, Emiratele Arabe Unite au avertizat că autoritățile de la Doha "destabilizează securitatea regională". La rândul său, Arabia Saudită a anunțat închiderea frontierelor terestre, aeriene și maritime cu Qatarul, motivându-și decizia prin dorința de "a-și apăra securitatea națională în fața pericolelor terorismului și extremismului". Bahreinul a acuzat Doha de "subminare a securității și stabilității (regatului) și de amestec în treburile interne".