După 1812, în Basarabia, fiind alipită la imperiul Rus, toată perioada de aproape 100 de ani, până la 1918, cultura, literatura, erau „aproape deloc încurajate”. Abia la începutul secolului al XX-lea începe o mișcare de trezire a poporului, prin periodicele ce-și făceau loc cu mare greu, întâmpinând ostilitate și rezistență dură, menționează invitata emisiunii.

„E cunoscut apelul lui Alexei Mateevici: „Ridicați-vă, treziți-vă basarabeni!”, pentru că, într-adevăr, interesul pentru limba pe care o vorbeau băștinașii de aici era minimalizat, instruirea în școli era în limba rusă, publicații în limba băștinașilor nu erau. Și atunci a intervenit un grup de intelectuali basarabeni, care, întorcându-se de la diferite școli, înțelegeau că e nevoie de o presă periodică, inexistentă până atunci (...). Așa au apărut mai multe publicații, la început cu caractere rusești, ca să poată înțelege cititorii, iar limba o numeau „moldovenească”, pentru a nu-i șoca. Dar publicațiile acelea întâmpinau niște piedici foarte dure. Despre perioada aceea scrie și Alexe Mateevici în publicistica sa; pentru că el a făcut și publicistică (...). Noi astăzi nu prea mergem la izvoarele din trecut, dar nu e chiar bine că se întâmplă așa. Trebuie să fim conștienți de noi înșine, de unde am pornit. Să-i apreciem pe cei care au contribuit în condiții extrem de dificile, la mișcarea carului de pietre, cum se spune”, a spus Ana Bantoș.

Situația se schimbă după 1918, când, după adoptarea Declarației de Unire de către Sfatul Țării, pentru aproape două decenii, în Basarabia ia avânt educația, cultura, publicistica națională. Dar, după anexarea din 1940 de către regimul bolșevic, Basarabia este iarăși supusă deznaționalizării, fiind promovată doar pseudocultura proletcultistă. Ana Bantoș își amintește cum, pe timpul comuniștilor, orice mărturie despre perioada interbelică, românească era ștearsă din memoria colectivă, cărțile cu alfabet latin, editate înainte de ocupație, fiind închise „sub șapte lăcăți”.

„După absolvirea Universității de Stat, am fost repartizată la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe, cum era pe atunci structura. În calitate de tânără cercetătoare, aveam nevoie de surse de documentare. Așa am aflat că era un compartiment întreg la biblioteca Academiei, în care se afla toată literatura din perioada interbelică, unde nu aveam acces. Trebuia să fii membru de partid și foarte verificat, ca să poți ajunge în acea secție de literatură din perioada interbelică. Dar acolo, de fapt, erau publicațiile scriitorilor care încă activau - Andrei Lupan, Bogdan Istru, Emilian Bucov, Georghe Meniuc și alții. Toți au debutat în perioada interbelică în presa românească. Abia începând cu anii 90 s-a deschis acest fond de literatură interzisă și unul dintre cercetători, regretatul Vasile Badiu, a format un grup de cercetători, axat numai pe problemele perioadei interbelice”, își amintește criticul și istoricul literar Ana Bantoș.

Unii din acești scriitori, care au devenit ulterior reprezentanți ai realismului socialist, au crezut sincer în acele idei, dar în forul lor interior erau totuși scindați de contradicția dintre idealul promovat și realitatea tragică, violența la care erau supus conaționalii lor, susține invitata.

„Așa a fost Andrei Lupan - a rămas fidel ideilor partidului, dar poate că el înțelegea un pic altfel ideile partidului (...). Spunea cineva dintre scriitori că, odată, i s-a confesat Andrei Lupan, zicând: „Voi credeți că eu dorm liniștit, când știu că basarabenii noștri au fost așa înfometați... Eu nopțile plâng, dar nu mă vede nimeni!” (...) Adică toate aceste trăiri rămâneau de uz intern, nu puteau să fie exteriorizate în operele literare”, a menționat Ana Bantoș. 

Totuși scriitorii basarabeni din perioada interbelică și-au menținut și în continuare identitatea lingvistică în ciuda interdicțiilor impuse de regimul sovietic și, datorită acestui fapt, limba română a fost păstrată ca un instrument esențial al rezistenței culturale, chiar și în condiții de cenzură strictă, menționează invitata emisiunii: „Limba în care au scris în continuare acești autori era una cultă, o limbă evoluată, fără de care nu poți să concepi literatura”.

Ana Bantoș relatează și despre drama scriitorului Nicolae Costenco, care a refuzat să plece din Basarabia în momentul anexării și ulterior a suferit pentru convingerile sale. El a avut curajul să contrazică versiunea oficială a regimului bolșevic despre existența a două limbi - moldovenească și română, fapt pentru care a fost deportat în Siberia. Costenco a scris despre suferințele îndurate în lucrarea sa postumă, „Povestea Vulturului”.

Scriitoarea și criticul literar, redactor-șef adjunct al revistei Limba Română, Ana Bantoș accentuează că „memoria culturală este fundamentală pentru supraviețuirea identității naționale”. Mai multe detalii aflați accesând emisiunea „Memorial Basarabean”, în fișierul audio de pe această pagină.