Scurtmetrajul ”Raisa”, povestea unei realități din Republica Moldova

  • 16 Mai 2016 19:00
Scurtmetrajul ”Raisa”, povestea unei realități din Republica Moldova

A făcut un film pentru a atrage atenția asupra unei probleme sociale considerate tabu în Republica Moldova, și care prezintă drama a milioane de femei în întreaga lume.

Regizorul Pavel Cuzuioc relevă în scurtmetrajul ”Raisa”, prezentat în premieră la Chișinău, cu ocazia Festivalului de Film Internațional Cronograf,  problema a sute de femei bolnave de cancer mamar.

”Raisa”, scurtmetrajul realizat în baza unei povești adevărate, se referă la drama a mii de femei din Republica Moldova, care au suferit o mastectomie și nu au cu ce își masca rănile lăsate în urmă de bisturiu. Personajul principal este interpretat de actrița din România Cristina Flutur câștigătoarea premiului mare la Festivalul de Film de la Cannes, pentru rolul din ”După dealuri” regizat de Cristian Mungiu.

Aurelia, o femeie din Chișinău, care distribuie gratuit proteze, a devenit pentru aceste victime, ființa în care își spun speranța recăpătării încrederii in sine, și revenirii la o viață normală. 

”Ideea filmului a venit de la această doamnă, Aurelia, care face un lucru foarte bun, distribuie gratuit protezele pe care le primește, de opt ani, de la un domn din Irlanda. Ele ajung cumva prin intermediul unor haine, aduse aici ca ajutor umanitar. În Irlanda acest domn le strânge prin intermediul unor anunțuri în farmacii, magazine, primărie”, a declarat regizorul scurtmetrajului, Pavel Cuzuioc.

De protezele aduse de Aurelia au beneficiat în ultimii opt ani aproape o mie de femei, potrivit regizorului, care a fost interesat nu doar de acest subiect.

”Am fost interesat nu doar de această problematică, eu puteam să fac un film documentar pe acest subiect, se pot face investigații, emisiuni TV. M-a interesat și altă dimensiune, și anume legătura aceasta dintre corp și suflet. Cât de tare noi oamenii depindem de corpul și fizicul nostru. În cazul femeilor în mod special, pentru că sânul este un simbol al feminității, maternității, sexualității”, a declarat  Pavel Cuzuioc.

Documentarea și realizarea filmului l-a ajutat să descopere mai profund drama pe care o trăiesc aceste victime care pot fi din orice tară și având un statut social diferit.

”Raisa, ca și titlul filmului este un personaj, nu aș spune banal,  dar foarte simplu. E cineva care poate fi cineva de lângă noi. Poate era în sală cineva cu această problemă, e cineva în autobuz cu noi, în magazin. E cineva pe care tu îl treci cu privirea, și nicioadă nu poți ști ce e înăuntrul său, ce fel de trăiri are”, spune Pavel Cuzuioc.

Scurtmetrajul Raisa a reușit să obțină mai multe premii, fiind deja prezentat în Germania, Estonia, Statele Unite, Franța. Urmează să ajungă la publicul din România, Bulgaria și Malta.

Nascut în Republica Moldova, și stabilit în Austria, regizorul Pavel Cuzuioc, absolvent de drept la București și al Academiei de Film dela Viena, a mai realizat producțiile  Trois Femmes de Moldavie și Doina Groparilor.

AUDIO: Interviu cu regizorul scurtmetrajului, Pavel Cuzuioc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău