A început sesiunea suplimentară a examenelor de gimnaziu. Aproape 8 mii de elevi sunt așteptați la probe

  • 07 Iulie 11:47
A început sesiunea suplimentară a examenelor de gimnaziu. Aproape 8 mii de elevi sunt așteptați la probe

Sesiunea suplimentară a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului a început astăzi și se va desfășura până pe 10 iulie, în 48 de centre de examen din țară. Prima probă, la Istoria românilor și universală, este susținută de 1 596 de elevi, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cei mai mulți candidați vor susține miercuri examenul la Matematică. La această probă sunt înscriși 7 429 de elevi.

Pe 9 iulie sunt programate examenele la limba de instruire. Proba la Limba și literatura română va fi susținută de 1 191 de elevi, iar cea la Limba și literatura rusă – de 257 de candidați. Sesiunea se va încheia pe 10 iulie cu examenul la Limba și literatura română pentru alolingvi, la care s-au înscris 1 313 elevi.

În total, aproximativ 8 mii de absolvenți participă la sesiunea suplimentară.

Primele rezultate vor fi afișate pe 20 iulie în centrele de examen. În aceeași zi, elevii vor putea depune contestații. Rezultatele finale, după examinarea acestora, vor fi publicate pe 27 iulie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
25,77
Cer fragmentat
Umiditate:43 %
Vint:5,62 m/s
Wed
21
Thu
19
Fri
18
Sat
21
Sun
19
Arhivă Radio Chișinău