Schimbările climatice vor provoca mai multe valuri caniculare cu potențial letal în Asia de Sud (studiu)
-
25 Martie 2021 19:04
Valurile de caniculă cu potențial mortal din Asia de Sud ar putea deveni mai frecvente în viitor, existând riscul ca nivelul de expunere a regiunii la stres termic letal să înregistreze aproape o triplare în cazul în care încălzirea globală nu este stopată, au declarat oamenii de știință, conform Thomson Reuters Foundation.
Amenințarea ar putea fi însă redusă la jumătate dacă lumea îndeplinește un obiectiv stabilit în temeiul Acordului de la Paris privind schimbările climatice ce prevede limitarea încălzirii globale la 1,5 grade grade Celsius peste temperaturile din perioada preindustrială, au indicat cercetătorii într-un studiu publicat în această săptămână de American Geophysical Union, o asociație științifică internațională.
"Viitorul arată rău pentru Asia de Sud, dar ce este cel mai rău poate fi evitat prin limitarea încălzirii cât mai jos posibil", a declarat Moetasim Ashfaq, climatolog la Laboratorul Național Oak Ridge din Statele Unite, citat într-un comunicat.
Totuși, în condițiile în care temperaturile globale au crescut deja cu mai mult de 1 grad Celsius, "nevoia de adaptare în Asia de Sud este în prezent, nu în viitor. Nu mai reprezintă o opțiune", a precizat Ashfaq, autor principal al studiului.
Potrivit Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), emisiile globale cu rol în încălzirea climatică trebuie să scadă cu aproximativ 45% până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2010 pentru a se limita încălzirea sub 2 grade Celsius, obiectivul stabilit în cel mai rău în Acordul de la Paris.
Însă, planurile actualizate de reducere a emisiilor, prezentate de cel puțin 75 de națiuni înaintea discuțiilor din cadrul Conferinței ONU asupra schimbărilor climatice (COP26) din luna noiembrie sunt insignifiante în comparație cu reducerile uriașe necesare pentru îndeplinirea obiectivelor climatice globale, conform unui raport al ONU de luna trecută.
Noul studiu a utilizat simulări climatice și preconizări privind creșterea populației pentru a estima numărul de oameni care ar putea fi afectați de niveluri periculoase de stres termic la niveluri de încălzire de 1,5 grade Celsius și 2 grade Celsius peste temperaturile din perioada preindustrială.
A fost luată în calcul așa-numita condiție de "wet bulb", care ia în considerare umiditatea și temperatura și urmărește să reflecte cu mai multă acuratețe ceea ce resimt oamenii într-o zi caniculară. Experții în domeniul sănătății și oamenii de știință susțin că în astfel de situație, la temperatura de 32 de grade Celsius, munca devine nesigură, iar la 35 de grade Celsius corpul nu se mai poate răcori singur.
În cazul în care încălzirea globală atinge pragul de 2 grade Celsius, numărul sud-asiaticilor expuși la temperaturi periculoase ar putea crește de două ori, iar de aproape trei ori mai mulți oameni s-ar putea confrunta cu unele condiții de căldură letală, se arată în studiu.
Într-o regiune care găzduiește un sfert din populația lumii, acest lucru ar putea avea impact considerabil asupra capacității lucrătorilor de a produce culturi în regiuni-grânar, precum Bengalul de Vest și Uttar Pradesh din India și Punjab și Sindh din Pakistan, au notat autorii studiului.
Muncitori din orașe din ce în ce mai afectate de căldură, precum Karachi, Kolkata, Mumbai și Peshawar, ar putea fi, de asemenea, afectați, mai ales în condițiile în care mulți nu au acces la aer condiționat, se remarcă în cercetare.
Pakistanul și India se confruntă deja cu valuri de căldura letale, unul dintre acestea, din 2015, provocând aproximativ 3.500 de decese, se menționează în studiu.
Pe măsură ce temperaturile cresc ca urmare a schimbărilor climatice, "un cadru de politici este... necesar pentru a lupta împotriva stresului termic și a problemelor asociate valurilor de caniculă", a declarat un cercetător în știința atmosferică la Institutul SRM de Știință și Tehnologie din India care nu a fost implicat în studiu, T.V. Lakshmi Kumar, citat de Thomson Reuters Foundation. AGERPRES