Șase liceeni și-au pierdut viața într-o avalanșă în Japonia
-
27 Martie 2017 10:47
Șase liceeni au fost luați de o avalanșă și găsiți fără suflare luni, în timp ce participau la o excursie de alpinism, transmite Agerpres.
Autoritățile din prefectura Tochigi, la nord de Tokyo, precum și surse ale poliției au confirmat că avalanșa s-a produs luni dimineața.
Șase elevi au fost găsiți fără semne vitale, au informat surse ale televiziunii publice NHK. Potrivit aceleași surse alți trei adolescenți au fost răniți, iar trei profesori care îi însoțeau nu au putut fi contactați.
Un grup de 50 de elevi de la șapte licee participau la excursie, au precizat autoritățile prefecturii din Tochigi.
Imagini televizate au arătat luni importante căderi de zăpadă în regiune. Avalanșa s-a produs în orașul Nasu, la aproximativ 120 de kilometri nord de Tokyo.