Șapte funcții de conducere a instanțelor de judecată, scoase la concurs. Două funcții sunt la CSJ
-
25 Iunie 2020 14:29
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concurs pentru ocuparea mai multor funcții administrative în instanțele de judecată de diferite nivele. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial, scrie Bizlaw.md.
Potrivit sursei citate, CSM a lansat concursul pentru ocuparea următoarelor funcții:
- președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ);
- președinte al Curții de Apel Chișinău;
- vicepreședinte al Judecătoriei Hîncești;
- vicepreședinte al Judecătoriei Soroca.
Totodată, a fost anunțat concurs repetat pentru suplinirea posturilor vacante de:
- vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ din cadrul Curții Supreme de Justiție;
- vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Centru;
- președinte al Judecătoriei Cahul.
Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial din 19 iunie 2020, iar cererile de participare la concurs urmează a fi depuse în termen de 20 de zile calendaristice din ziua publicării anunțului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.