Săptămâna într-o oră din 15 mai 2020
-
17 Mai 2020 10:30
Cele mai importante evenimente ale săptămânii:
Cele mai importante evenimente ale săptămânii:
*
Furtul miliardului și Aeroportul Chișinău, pe agenda CSS
Ancheta în dosarul jafului bancar din 2014 a avansat, iar Aeroportul Internațional Chișinău ar putea reveni în gestiunea statului, a declarat joi, 14 mai, președintele Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Igor Dodon a spus că în privința Aeroportului există atât posibilitatea anulării contractului de concesionare, cât și declarării companiei gestionare ca insolvabilă și, respectiv, anularea contractului. Potrivit lui Igor Dodon, anume evoluțiile pe aceste dosare ar fi activizat unele forțe politice împotriva actualului Cabinet de Miniștri. Deputatul PPDA Igor Munteanu, președintele Comisiei parlamentare care a anchetat concesionarea Aeroportului, îl contrazice însă pe Igor Dodon și atenționează că între timp, compania Avia Invest care a primit în concesiune aeroportul a atras Rep. Moldova într-un litigiu internațional, din cauza greșelilor comise de actuala guvernare.
**
Alegerile prezidențiale ar putea avea loc la 1 noiembrie 2020
Președintele Igor Dodon a anunțat luni, 11 mai, că a propus Parlamentului ca alegerile prezidențiale din acest an să aibă loc la 1 noiembrie. În aceeași zi, deputații socialiști au înregistrat în Parlament un proiect de hotărâre cu privire la stabilirea datei alegerilor prezidențiale la scurt timp după anunțul făcut de Igor Dodon, al cărui mandat expiră la 23 decembrie 2020. Și tot luni, liderul Platformei DA Andrei Năstase a reiterat că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale. Pe de altă parte, președinta PAS Maia Sandu este de părere că dreapta politică trebuie să susțină un singur candidat la scrutinul din toamnă, care are cele mai mari șanse de câștig. Amintim că anterior se discuta posibilitatea participării unui candidat comun al dreptei politice la prezidențiale, dar liderii politici nu au ajuns deocamdată la un consens.
**
Opoziția, pregătită să demită guvernul Chicu
Săptămâna aceasta s-a vorbit mult în spațiul public despre o posibilă demitere a guvernului Chicu, mai ales în condițiile plecărilor unor deputați din Partidul Democrat. Mai mul, luni, 11 mai, deputații Platformei DA au anunțat că pregătesc o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. La tradiționalul briefing de la începutul săptămânii Igor Dodon a critica opoziția pentru această intenție de a demite Guvernul Chicu și a lăsat de înțeles că ar putea avea loc alegeri anticipate. Între timp, miercuri, 13 mai, PAS și Platforma DA au anunțat că sunt gata să demită cabinetul Chicu și să formeze un nou Guvern. În conferințe de presă separate, liderii celor două partide, Maia Sandu și Andrei Năstase nu au spus cum și dacă va fi formată o nouă majoritate parlamentară, dar au declarat că nu vor face alianță cu grupările controlate de Vlad Plahotniuc și Ilan Șor.
**
Motivarea CCM cu privire la creditul rusesc
Curtea Constituțională (CCM) a publicat marți, 12 mai, argumentele care au stat la baza deciziei de a declara neconstituțional acordul de împrumut cu Rusia. CCM constată că puterea legislativă nu a fost implicată la etapa negocierilor și semnării Acordului, deși Parlamentul exercită controlul asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile și creditele externe. Parlamentul nu putea adopta legea de ratificare în condițiile în care Curtea nu s-a pronunțat pe marginea constituționalității Acordului, deși a fost sesizată în acest sens. Potrivit deciziei CCM, controversatul punct care prevede preluarea de către stat a datoriilor companiilor private este neconstituțional întrucât normele acestuia nu sunt clare și contravin intereselor Rep. Moldova. Totodată, articolul care se referă la acordarea facilităților companiilor rusești este neconstituțional întrucât este lipsit de claritate și nu are nicio legătură cu obiectul Acordului.
**
UE va da Rep. Moldova 100 de mil. de euro în lupta anti-COVID
Parlamentul European a votat miercuri, 13 mai, în favoarea acordării unei asistențe de 100 de mil. de euro pentru Rep. Moldova în scopul combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Ajutorul face parte dintr-un pachet de 3 miliarde de euro destinat unui număr de 10 țări din vecinătatea blocului comunitar aprobat la propunerea Comisiei și Consiliului European. Mai mulți europarlamentari români au comentat decizia precizând că ajutoarele sunt acordate în condiții avantajoase spre deosebire de creditul rusesc. Cele 100 de milioane de euro destinate Chișinăului reprezintă încă o dovadă a faptului că UE rămâne un partener responsabil pentru țările care cred în parcursul lor democratic și european, a declarat raportorul Parlamentului European pentru Rep. Moldova Dragoș Tudorache. În același timp, el s-a arătat îngrijorat de creșterea numărului de declarații făcute la Chișinău în care se regăsesc nuanțe antieuropene.
**
Medicii și asistenții medicali români, la final de misiune în Rep. Moldova
Cei peste 50 de medici, asistenți medicali și paramedici din România și-au încheiat vineri, 15 mai, misiunea de asistență de două săptămâni în Rep. Moldova. În ajun, la Cahul, Bălți și Chișinău unde aceștia au muncit cot la cot cu colegii lor din Rep. Moldova pentru a salva viețile pacienților bolnavi au avut loc ceremonii de mulțumire pentru ajutorul acordat. În cursul acestei săptămâni, ajutoarele acordate de Guvernul României pentru combaterea pandemiei de COVID-19 în valoare de 3,5 mil. de euro au început să fie distribuite săptămâna aceasta către instituțiile medicale din Rep. Moldova. Managerii instituțiilor medicale în care deja echipamentele și medicamentele au ajuns spun că ajutorul umanitar este necesar și foarte util în condițiile noilor realităților din Rep. Moldova. Mai mult, ei apreciază calitatea echipamentelor de protecție livrate din România.