RZECZPOSPOLITA | Cenzura după Aleksandr Lukașenko
-
29 Ianuarie 2018 13:10
În Belarus a fost blocat cel mai popular portal independent de informații, al cărui sediu se află de peste cinci ani la Varșovia.
Miercuri, spațiul pentru cuvântul liber în Belarus a devenit și mai mic. A fost blocat portalul Charter97.org, care numai luna trecută a avut peste 35 milioane de utilizatori. Mult în urmă rămân mediile guvernamentale belaruse, dar și cele independente, care pot fi numărate pe degetele unei mâini, scrie RZECZPOSPOLITA.
Ministrul informațiilor din Belarus a dat o declarație, din care reiese că portalul a fost blocat în baza articolului 51 al legii „despre mijloacele de comunicare în masă”. Aceasta înseamnă că a „răspândit informații interzise”. Funcționarii din Minsk nu precizează despre ce informații este exact vorba.
În decembrie 2010, când la Minsk au fost înăbușite protestele postelectorale, redactorul șef al portalului, Natalia Radina, a fost arestată și acuzată de ”organizarea tulburărilor în masă”. Potrivit legii belaruse este pasibilă chiar de 15 ani închisoare. Când a fost eliberată cu ordinul de a părăsi țara, a plecat peste graniță. În anul 2012 a mutat sediul principal al redacției la Varșovia.
„Autoritățile s-au speriat de popularitatea noastră și de influența asupra populației. Situația economică se înrăutățește, iar la Minsk nu vor ca oamenii să iasă în stradă” – spune pentru „Rz” Radina.
Din toate portalurile independente care există în Belarus, Charter97 este cel mai critic față de guvernarea lui Aleksandr Lukașenko. De mai mulți ani anunță și informează despre toate protestele care au loc în Belarus. Face acest lucru și televiziunea Belsat care transmite din Varșovia, corespondenții căreia numai anul trecut au fost amendați de 64 de ori pentru activitate fără acreditare.
În Belarus funcționează legal Radio Svaboda (Radio Europa Liberă), precum și unele ziare independente ca „Nașa Niva” și „Narodnaia Vola”. Ele nu-și pot permite însă să publice astfel de conținuturi care apar în coloanele portalului Charter97 și la televiziunea Belsat. Potrivit legii belaruse, mediile nu pot publica informații despre organizațiile neînregistrate (iar acest statut îl au majoritatea celor din opoziție). „Mediile independente care funcționează în Belarus vor fi și mai prudente” – spune pentru „Rz” cunoscutul politolog belarus Aliaksandr Klaskouski.
Articol de Ruslan Szoszyn
Traducerea: Maria Stanciu
Sursa: Rador