Rusia și Ucraina vor negocia la Berlin viitorul tranzitului de gaze naturale în Occident

  • 16 Iulie 2018 08:28
Rusia și Ucraina vor negocia la Berlin viitorul tranzitului de gaze naturale în Occident

Rusia și Ucraina vor negocia marți la Berlin viitorul tranzitului de gaze naturale în Occident. La invitația vicepreședintelui Comisiei Europene, Maroą Șefčovič, în capitala germană vor veni ministrul rus al energiei, Alexander Novak și ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, dar și reprezentanți ai concernelor Gazprom și Naftogaz.

Scopul Comisiei Europene, care acționează ca mediator în aceste negocieri, este găsirea unei soluții durabile și viabile din punct de vedere economic, pentru furnizarea gazului rusesc prin Ucraina. Realizarea unei cooperări constructive și stabile între Rusia și Ucraina este deosebit de importantă, nu numai pentru cele două țări, ci și pentru Uniunea Europeană, a subliniat vicepreședintele Comisiei Europene, Maroș Șefčovič.

Reuniunea de la Berlin se va concentra asupra proiectului ruso-german de construire a controversatului gazoduct Nord Stream 2 prin Marea Baltică. Conducta amenință să diminueze în mod substanțial veniturile obținute de Ucraina, din tranzitul gazelor. Potrivit specialiștilor, după darea în folosință a gazoductului, Kievul ar urma să piardă până la 3% din PIB.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat recent că Nord Stream 2 este un proiect geopolitic menit să slăbească Ucraina. Guvernul german contrazice acest lucru, cancelarul federal Angela Merkel reiterând acum câteva săptămâni că Nord Stream 2 este un plan eminamente economic. Berlinul, care și-a asumat la rândul său rolul de mediator între cele două părți, pledează pentru menținerea unui tranzit minim pentru Ucraina.

Ministrul federal al economiei, conservatorul Peter Altmaier, consideră că analizarea contextului politic al Nord Stream 2 trebuie să țină cont și de scăderea producției de gaze în Uniunea Europeană.

Disputa între Moscova și Kiev privind tranzitul de gaze se duce inclusiv în justiție, existând în prezent mai multe procese aflate pe rolul unui tribunal de arbitraj suedez, în care Gazprom și Naftogaz au înaintat solicitări reciproce de plată, relatează Rador.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău