Femeile și persoanele cu dizabilități sunt subreprezentate în procesele electorale, CPD

  • 22 Iunie 13:40
Femeile și persoanele cu dizabilități sunt subreprezentate în procesele electorale, CPD

Aproximativ 65% dintre secțiile de votare din Republica Moldova rămân inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități, iar reprezentarea acestora în funcțiile elective este aproape inexistentă. În același timp, femeile continuă să fie subreprezentate în pozițiile eligibile de pe listele electorale. Constatările au fost prezentate în cadrul unui eveniment dedicat incluziunii electorale, organizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.

Alexandru Coica, manager de proiect în cadrul CPD, a declarat că reprezentarea echitabilă în procesele electorale și decizionale este esențială pentru o democrație rezilientă. Potrivit lui, în Republica Moldova trăiesc circa 160 de mii de persoane cu dizabilități, echivalentul a aproximativ 7% din populație, însă acestea sunt aproape absente din organele reprezentative.

Directoarea de programe a CPD, Alexandra Ermolenco, a atras atenția că legislația electorală actuală nu asigură o reprezentare echilibrată a femeilor pe listele de candidați. Potrivit ei, regula cu minimum patru candidați de același gen la fiecare zece poziții permite plasarea femeilor la finalul listelor, reducând șansele de a obține mandate.

Experta a propus înlocuirea actualului mecanism cu un sistem de alternanță strictă femeie-bărbat („zip”), ori formule de tip 2/1 sau 3/2, precum și reintroducerea cotei minime de 40% pentru fiecare sex în componența Guvernului.

Directoarea executivă a CPD, Natalia Covrig, a declarat că participarea politică a persoanelor cu dizabilități este limitată de infrastructura neadaptată, barierele juridice, accesul redus la informație și constrângerile financiare. Printre soluțiile propuse se numără introducerea unei cote de 5% pe listele electorale, stimulente pentru partidele care promovează incluziunea și colectarea de date dezagregate privind dizabilitatea candidaților.

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a precizat că incluziunea electorală presupune mai mult decât accesibilitatea secțiilor de votare, fiind necesară adaptarea întregului proces electoral, inclusiv a instrumentelor de informare. El a menționat că cele mai mari alocații financiare pentru partide sunt direcționate către promovarea tinerilor și femeilor.

La rândul său, deputata Ludmila Adamciuc a declarat că există deschidere din partea autorităților pentru programe de incluziune, însă succesul acestora depinde de cooperarea dintre stat și societatea civilă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
29,3
Cer fragmentat
Umiditate:44 %
Vint:1,54 m/s
Tue
24
Wed
23
Thu
23
Fri
21
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău