Rusia discută o posibilă uniune în domeniul gazelor cu Kazahstan și Uzbekistan

  • 29 Noiembrie 2022 11:46
Rusia discută o posibilă uniune în domeniul gazelor cu Kazahstan și Uzbekistan

Rusia discută o posibilă uniune în domeniul gazelor cu Kazahstan și Uzbekistan pentru a sprijini livrările între cele trei țări și spre alți cumpărători de energie, inclusiv China, a declarat marți vicepremierul rus Alexander Novak, citat de agenția rusă de presă Interfax, transmite Agerpres.

Novak nu a oferit detalii despre ce ar presupune o astfel de uniune în domeniul gazelor sau despre stadiul discuțiilor.

Purtătorul de cuvânt al președintelui kazah Kasîm-Jomart Tokaev a declarat marți că președintele rus Vladimir Putin a propus o astfel de idee la o întâlnire pe care cei doi lideri au avut-o luni, fără a oferi detalii.

În timp ce Rusia este un exportator major de gaze naturale, Uzbekistanul și Kazahstanul produc aproximativ atât de mult gaz pe cât consumă. Cele două țări sunt conectate printr-un gazoduct cu Rusia, iar o conductă separată traversează ambele țări cu destinația China.

Cu toate acestea, ambele conducte transportă în principal gaz din Turkmenistan, în timp ce Kazahstanul și Uzbekistanul nu au raportat niciodată vreun transport de tranzit cu gaz rusesc spre China sau spre alte țări

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:87 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău