Rusia amenință R. Moldova: Avertizăm „capetele fierbinți” de la Chișinău privind utilizarea crizei energetice pentru a rezolva cu forța problema transnistreană

  • 24 Ianuarie 18:12
Rusia amenință R. Moldova: Avertizăm „capetele fierbinți” de la Chișinău privind utilizarea crizei energetice pentru a rezolva cu forța problema transnistreană

Moscova a amenințat vineri Republica Moldova, pe care o acuză că se folosește de criza energetică pentru a „rezolva cu forța problema transistreană”, avertizând că „va răspunde în mod adecvat oricăror provocări și va oferi protecție cetățenilor ruși din Transnistria”.

„Criza energetică care a lovit regiunea tranisntreană la sfârșitul anului 2024 – începutul anului 2025 din cauza nerecunoașterii datoriilor de către conducerea Republicii Moldova față de Gazprom și a refuzului Kievului de a extinde tranzitul gazelor rusești pe teritoriul Ucrainei a demascat în cele din urmă indiferența Chișinăului față de Transnistria. Partea moldovenească evită deschis să rezolve problemele cu gazele apărute din vina sa.

Pe fundalul militarizării tot mai mari a Moldovei, asigurările din partea conducerii țării cu privire la intenția lor de a rezolva problema transnistreană prin metode pașnice nu inspiră încredere.

Încă o dată, dorim să avertizăm „capetele fierbinți” de la Chișinău împotriva fanteziei privind utilizarea crizei energetice din țară pentru a rezolva cu forță problema transnistreană”, a menționat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. 

De asemenea, șeful dipolmației ruse a mai subliniat că „Rusia va continua să joace un rol decisiv în asigurarea păcii și stabilității pe Nistru”. 

„Rusia va răspunde în mod adecvat oricăror provocări și va oferi protecție cetățenilor ruși din Transnistria, contingentului de menținere a păcii, personalului militar al Grupului Operațional al Forțelor Ruse și depozitelor militare din satul Kolbasna. Rusia va continua să joace un rol decisiv în asigurarea păcii și stabilității pe Nistru. Forțele de menținere a păcii ruși își îndeplinesc misiunea în mod profesional și fiabil ca parte a Forțelor comune de menținere a păcii”, a mai declarat Lavrov. 

Amintim că, zilele trecute, președinta Maia Sandu, precum șii premierul Dorin Recean, au cerut repetat retragerea trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova. Oficialii au subliniat că, atât timp trupele ruse vor staționa ilegal pe teritoriul țării, nu va putea fi asigurată o soluționare durabilă a crizei prin care trece regiunea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
4,4
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sat
7
Sun
8
Mon
8
Tue
9
Wed
8
Arhivă Radio Chișinău